DISTRIBUIȚI
President Donald Trump stands with Florida Republican gubernatorial candidate Ron DeSantis and senatorial candidate Rick Scott during a campaign rally at the Hertz Arena on October 31, 2018 in Estero, Florida. President Trump continues travelling across America to help get the vote out for Republican candidates running for office.

Fostul preşedinte american Donald Trump a reluat criticile la adresa colegului republican Ron DeSantis, potenţial rival în cursa pentru desemnarea candidatului la preşedinţie în 2024, afirmând că este un guvernator de nivel „mediu” şi „lipsit de loialitate” , informează mediafax.

Ron DeSantis este un guvernator de nivel „mediu”, a declarat Donald Trump, potrivit postului de televiziune BBC News. Trump a precizat că Ron DeSantis era „într-o formă disperată” în 2017, când a candidat prima dată pentru funcţia de guvernator al statului Florida.


Citește și : Cel puţin 330 de persoane au fost ucise în protestele din Iran din ultimele peste două luni

„Ron avea o popularitate mică, stătea prost în sondaje şi nu avea bani, dar a spus că dacă îl voi susţine, va putea câştiga. I-am rezolvat şi echipa de campanie, care se destrămase complet. Acum, a iniţiat jocuri”, refuzând să excludă intrarea în cursa prezidenţială, a continuat Trump.

„În materie de loialitate şi clasă, acesta chiar nu este răspunsul corect”, a subliniat Trump.

Victoria clară a politicianului republican Ron DeSantis, care a obţinut acum un nou mandat de guvernator al statului Florida, îl poziţionează favorabil pentru a reprezenta Partidul Republican în scrutinul prezidenţial din 2024, în detrimentul lui Donald Trump. Guvernatorul Ron DeSantis a obţinut marţi o victorie masivă în statul Florida, la o diferenţă de 20% (1,5 milioane de voturi) în raport cu fostul guvernator Charlie Crist. În afară de propria victorie, Ron DeSantis a contribuit şi la reconfigurarea listelor candidaţilor republicani din Florida pentru posturi în Congresul SUA, ceea ce confirmă influenţa acestuia în Partidul Republican.

În ultimele zile, Donald Trump a intensificat criticile la adresa lui Ron DeSantis, sugerând să acesta ar avea un eşec dacă va candida împotriva sa în scrutinul intern pentru desemnarea candidatului republican la preşedinţie. „Nu ştiu dacă va candida, dar dacă va candida, s-ar putea să se rănească foarte rău. Cred că ar face o greşeală, cred că nu ar fi pe placul bazei electorale, nu cred că ar fi bine pentru partid”, a afirmat Trump într-un interviu acordat postului Fox News. Trump chiar a sugerat că ar putea dezvălui informaţii compromiţătoare despre Ron DeSantis. „Aş spune lucruri care nu ar fi foarte plăcute despre el, ştiu despre el mai multe decât oricine altcineva (…)”, a afirmat Trump.

Fostul preşedinte a declarat joi seară că nu este nemulţumit de rezultatele alegerilor parlamentare din Statele Unite, în contextul în care unii politicieni republicani îl îndeamnă să amâne anunţarea candidaturii pentru scrutinul prezidenţial din 2024. „Pentru oamenii mulţi alimentaţi cu ideea falsă a presei corupte că eu aş fi furios din cauza rezultatelor scrutinului intermediar, să nu credeţi. Nu sunt deloc furios, am făcut o treabă extraordinară, nu eu am candidat, şi sunt foarte ocupat să mă gândesc la viitor. Sunt un geniu stabil”, a declarat Donald Trump într-un mesaj postat pe platforma Truth Social, potrivit publicaţiei The Hill.

Citește și : Rusia interzice intrarea pe teritoriul său a celor doi fraţi şi surorii lui Biden ca reacţie la sancţiuni

Partidul Republican, al fostului preşedinte Trump, este favorit pentru a obţine majoritatea în Camera Reprezentanţilor, în timp ce cursa pentru Senatul SUA rămâne foarte strânsă. Totuşi, unii analişti şi politicieni cred că Partidul Republican nu a obţinut o victorie masivă, atribuind o parte din responsabilitate implicării lui Trump în campania electorală.