DISTRIBUIȚI

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a blocat vineri fonduri de peste 200 de milioane de dolari destinate începerii reconstrucţiei în Siria, scrie ziarul Wall Street Journal, preluat de Reuters, citând oficiali americani, conform agerpres.

Trump a cerut oprirea finanţării după ce a citit o ştire care menţiona angajamentul recent al Washingtonului de a suplimenta cu suma respectivă primele eforturi de refacere a Siriei după conflict, scrie cotidianul.


Citește și : ONU adaugă pe lista neagră firme și nave care au încălcat embargoul impus Coreei de Nord

Cele 200 de milioane de dolari fuseseră promise la o reuniune din Kuweit a coaliţiei internaţionale împotriva Statului Islamic, în februarie, de secretarul de stat Rex Tillerson. Pe 13 martie, Trump a anunţat printr-un mesaj în reţeaua Twitter că Tillerson este demis şi va fi înlocuit de directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), Mike Pompeo.

Oficialii citaţi de Wall Street Journal apreciază că decizia de a bloca fondurile concordă cu declaraţia de joi a lui Trump potrivit căreia Statele Unite se vor retrage din Siria. „Să se ocupe alţii acum. În curând, foarte curând vom pleca”, a insistat preşedintele, citat de Reuters, într-un discurs la Richfield, în statul Ohio. „Ne vom întoarce la noi în ţară, unde e locul nostru, unde vrem să fim”, a spus el.

Citește și : Moscova denunță percheziţia unui avion Aeroflot la Londra drept ”ultima provocare” (Maria Zaharova)