DISTRIBUIȚI
Council on Foreign Relations

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat joi că Banca Centrală a Chinei a ordonat instituţiilor financiare din ţară stoparea afacerilor cu Coreea de Nord, transmite EFE. 

„Sunt foarte mândru să vă spun (…) că banca centrală a Chinei le-a ordonat celorlalte bănci, un enorm sistem bancar, stoparea imediată a afacerilor cu Coreea de Nord”, a spus Trump, în cadrul unui prânz cu preşedintele sud-coreean, Moon Jae-In, şi premierul japonez, Shinzo Abe.


China este principalul partener comercial al Phenianului şi, în mod tradiţional, principalul său sprijin politic, dar, în ultimele luni, a acceptat impunerea de sancţiuni dure contra acestuia de către Consiliul de Securitate al ONU.

Tot joi, preşedintele american, Donald Trump, a anunţat că a semnat un ordin executiv care va permite Statelor Unite ale Americii să extindă sancţiunile împotriva companiilor nord-coreene, în scopul de a descuraja Phenianul să continue programul său nuclear, relatează agenţia Reuters.

”Noul ordin executiv al nostru va tăia sursele de venit ce finanţează eforturile Coreei de Nord de a dezvolta cele mai ucigaşe arme pe care le cunoaşte omenirea”, a declarat Trump presei înainte de o întâlnire cu liderii din Japonia şi Coreea de Sud.

Şeful executivului de la Casa Albă a precizat că produsele textile, pescuitul, tehnologia informatică şi industriile manufacturiere nord-coreene se află printre ţintele sancţiunilor americane.

Totodată, mai multe surse diplomatice au precizat, pentru AFP, că cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au dat joi undă verde adoptării de sancţiuni suplimentare contra Coreei de Nord ca răspuns la testul său nuclear.

Aceste sancţiuni le vor completa pe cele decise de ONU săptămâna trecută şi ar urma să impună inclusiv, pentru companiile europene, interzicerea totală a exporturilor de petrol către Phenian şi a investiţiilor, potrivit AFP, care citează două surse diplomatice.

Europenii vor de asemenea să plaseze noi persoane, companii sau instituţii nord-coreene pe „lista lor neagră”, ceea ce va duce la îngheţarea activelor acestora în UE şi la interzicerea intrării pe teritoriul Uniunii.

Ambasadorii celor 28 de ţări membre ale UE şi-au dat joi acordul politic pentru redactarea acestor sancţiuni, a căror adoptare formală ar putea avea loc în cadrul următoarei reuniuni a miniştrilor europeni ai Afacerilor Externe, prevăzută pentru 16 octombrie, conform aceloraşi surse diplomatice.

UE intenţionează de asemenea scăderea în continuare a plafonului pentru trimiterea de fonduri lichide în Coreea de Nord, în prezent fixat la 15.000 de euro, şi cere Comisiei Europene să revizuiască, în sensul extinderii, actuala listă a produselor de lux interzise exportului către Phenian.

Membrii UE vor totodată să limiteze numărul lucrătorilor detaşaţi nord-coreeni, care ar fi cuprins între 300 şi 500, în Polonia, potrivit surselor menţionate.

În total, „lista neagră” a UE numără astăzi 104 persoane şi 59 de entităţi nord-coreene ale căror active din Uniune sunt îngheţate şi care au interdicţie de primire a vizei pentru UE.