DISTRIBUIȚI

Preşedintele Donald Trump a decis să-şi anuleze participarea la cel de-al 8-lea summit al Americilor, care se va desfăşura vineri la Lima (Peru), pentru a se concentra pe răspunsul pe care SUA îl vor da presupusului atac chimic din Siria, a anunţat marţi Casa Albă, transmit agenţiile AFP şi DPA, conform agerpres.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a precizat că ‘preşedintele va rămâne în Statele Unite pentru a superviza răspunsul american în Siria’, în locul său la acel summit urmând să participe vicepreşedintele Mike Pence, care va efectua şi vizita în Columbia prevăzută iniţial în miniturneul latino-american.


Citește și : Rusia va considera orice eventuală transferare secretă a lui Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia drept răpire

Peste 40 de persoane au fost ucise sâmbătă într-un presupus atac chimic la Douma, ultimul bastion al insurgenţilor lângă capitala siriană Damasc.

Donald Trump a condamnat luni atacul chimic „atroce” comis asupra unor „civili nevinovaţi” şi a spus că va lua o decizie cu privire la paşii de urmat în următoarele 24-48 de ore.