DISTRIBUIȚI

Preşedintele american Donald Trump a despăgubit marţi, la nivelul a două milioane de dolari, mai multe asociaţii de caritate după ce a deturnat către fosta sa fundaţie fonduri care le erau destinate şi pe care el le-a folosit în interesele sale politice şi financiare, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

Banii au mers către opt asociaţii, printre care unele pentru copii defavorizaţi (Children’s Aid Society), pentru educaţia elevilor proveniţi din rândul minorităţilor (United Negro College Fund) sau împotriva antisemitismului (US Holocaust Memorial Museum), a informat într-un comunicat procurorul general al New York-ului, Letitia James.


Citește și : Pentagonul SUSPENDĂ antrenamentul tuturor militarilor saudiţi

Procuroarea a lansat urmăriri penale împotriva Trump Foundation în iunie 2018, acuzându-l pe Donald Trump că a amestecat genurile între această organizaţie de filantropie şi structura care susţinea candidatura sa la prezidenţiale. Fundaţia a fost destructurată, fără ca acest lucru să ducă la închiderea procedurii.

Acuzaţia estima că Donald Trump a umblat în conturile fundaţiei pentru a rezolva probleme care nu aveau nicio legătură cu aceasta, promovând hotelurile lui Trump şi finanţându-şi nevoile personale, de exemplu cumpărând un tablou cu el afişat în cluburile sale de golf. Trump era de asemenea suspectat că a organizat la începutul lui 2016 o seară pentru colectarea de fonduri pentru fundaţie şi care ascundea un eveniment de campanie.

După un prim verdict în noiembrie care îl condamna, Trump a denunţat „patru ani de hărţuiri cu scop politic” împotriva lui. „Tot ceea ce a fost găsit este o filantropie incredibil de eficientă şi câteva mici infracţiuni de natură tehnică, cum este cea de a nu ţine la zi procesele verbale ale reuniunilor consiliilor de administraţie”, a spus Trump.

Preşedintele Trump trebuie să se apere pe mai multe fronturi judiciare. Între altele, justiţia le-a ordonat unor bănci să transmită Congresului documente asupra finanţelor sale personale şi el încearcă să împiedice un procuror new-yorkez să pună mâna pe declaraţiile sale de impozit pe opt ani.

Citește și: Şase morţi într-un atac prelungit în New Jersey – VIDEO

Însă principala bătălie ar trebui să fie cea din procesul pentru destituire din Senat pe care intenţionează să-l declanşeze opozanţii săi din Camera Reprezentanţilor, pentru abuz de putere şi amestec în activitatea Congresului în dosarul privind presiunile asupra Ucrainei.

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a cerut joi oficial Congresului să redacteze actul de acuzare în cadrul procedurii de impeachment împotriva preşedintelui, considerând că acesta „a abuzat de putere în beneficiul său personal pe seama securităţii naţionale”. Conform democraţilor, care au iniţiat procedura de impeachment (punere sub acuzare) împotriva lui Donald Trump, acesta ar fi exercitat în interes personal presiuni asupra Ucrainei pentru a relua o investigaţie în care era vizat şi Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte democrat Joe Biden, acesta din urmă fiind cel mai probabil contracandidat al său la alegerile prezidenţiale de anul viitor.