DISTRIBUIȚI
SAUL LOEB/AFP via Getty Images

Compania producătoare a maşinilor de vot Dominion l-a dat în judecată, cerând despăgubiri de 1,3 miliarde de dolari, pe Rudy Giuliani, avocatul personal al fostului preşedinte american Donald Trump, acuzându-l de defăimare pentru campania sa de răspândire a ‘marii minciuni’ despre fraudarea masivă a alegerilor prezidenţiale, transmite Reuters, citând documente înaintate justiţiei, potrivit agerpres.

Compania Dominion Voting Systems Inc, cu sediul la Denver, a înaintat deja o acţiune în justiţie împotriva avocatului pro-Trump Sidney Powell, acuzându-l şi pe acesta de răspândire de teorii false ale conspiraţiei despre alegerile pierdute de Trump în faţa democratului Joe Biden.


Citeşte şi: Americanii se vor apropia de imunitatea de turmă de-abia în vară

Un director din cadrul Dominion, Eric Coomer, a înaintat de asemenea proces împotriva echipei de campanie a lui Trump, afirmând că a fost nevoit să se ascundă din cauza ameninţărilor cu moartea primite de la susţinători ai fostului preşedinte.

În replică, Giuliani a afirmat într-un comunicat că acţiunea Dominion este menită să-i intimideze pe alţii să-şi exercite dreptul la liberă exprimare, dar că lui îi va permite să ‘investigheze deplin şi complet istoria, finanţele şi practicile’ companiei, pe care ar putea să o dea la rândul său în judecată pentru că i-a încălcat drepturile.

Trump şi aliaţii săi au petrecut două luni negând înfrângerea în alegeri, susţinând, fără dovezi, că aceasta a fost rezultatul unor fraude masive.

Dominion îi cere fostului primar al New Yorkului despăgubiri de 1,3 miliarde de dolari, acuzând că ‘el şi aliaţii lui au fabricat şi răspândit ”Marea Minciună”, care, în mod previzibil, a devenit virală şi a înşelat milioane de oameni în a crede că Dominion le-a furat voturile şi a fraudat alegerile’.

Un grup de avocaţi marcanţi a cerut săptămâna trecută autorităţilor judiciare din New York să-i suspende licenţa lui Giuliani pentru afirmaţiile false din plângerile post-alegeri în instanţe şi pentru că i-a îndemnat pe susţinătorii lui Trump să acţioneze cu ‘dreptul celui mai puternic’ cu puţin înainte ca aceştia să ia cu asalt Capitoliul la 6 ianuarie.

Citeşte şi: Garda Naţională RĂMÂNE în Washington până la jumătatea lui martie

În plângerea sa, Dominion susţine că a cheltuit 650.000 de dolari pentru a le asigura securitatea angajaţilor săi, confruntaţi cu hărţuiri şi ameninţări cu moartea.

Înfiinţată în 2002, Dominion este un mare producător american de maşini de vot. Diverse maşini Dominion au fost folosite în mai mult de 25 de state americane la alegerile din 2020.