DISTRIBUIȚI
Page Six

Ari Behn, fostul soţ al prinţesei norvegiene Martha Louise, s-a sinucis, au anunţat miercuri palatul regal şi familia acestuia, informează AFP şi dpa, scrie agerpres.

Agentul său literar, Geir Hakonsund, a dat publicităţii un comunicat în numele familiei scriitorului în care anunţă că Behn, în vârstă de 47 de ani, „şi-a luat viaţa” şi că familia acestuia doreşte să îi fie respectată intimitatea.


Citește și : Teheranul a blocat din nou accesul la internet în mai multe provincii iraniene

Regele Harald a declarat că, alături de soţia sa, regina Sonja, a primit cu „multă tristeţe” vestea despre moartea lui Ari Behn. „Ari a fost timp de mulţi ani o parte importantă a familiei noastre şi avem amintiri dragi şi pline de căldură despre el” se arată într-o declaraţie a Curţii regale norvegiene. Regele a transmis, de asemenea, condoleanţe părinţilor lui Behn şi rudelor acestuia.

Şi prim-ministrul Norvegiei, Erna Solberg, s-a numărat printre cei care au transmis condoleanţe, conform agenţiei de presă norvegiene NTB.

Ari Behn şi Martha Louise s-au căsătorit în 2002, la un an după logodnă. Cuplul a divorţat în 2016. Deţineau împreună custodia celor trei fiice: Maud Angelica (16 ani), Leah Isadora (14 ani) şi Emma Tallulah (11 ani).

Martha Louise, în vârstă de 48 ani, este a patra pe linia succesiunii la tronul Norvegiei.

Născut în Arhus (Denmarca), Ari Behn a crescut în Moss, la sud de Oslo.

Scriitorul a debutat în 1999 cu o culegere de povestiri intitulată „‘Trist som faen” (Trist ca iadul). Opera sa literară mai cuprinde trei romane şi piese de teatru. Pe lângă activitatea literară, Ari Behn picta.

Citește și : Navalnîi acuză autorităţile ruse de ‘răpire’, după ce un colaborator al său a fost trimis în Arctica

Împreună cu fosta soţie a scris o carte despre căsătoria lor, intitulată „‘Fra hjerte til hjerte” (De la inimă la inimă”).

Ultimul său roman „Inferno”, publicat în 2018, relatează lupta scriitorului cu tulburările de natură mintală.