DISTRIBUIȚI

Cel puţin două persoane au murit joi după ce un tren a lovit un grup de migranţi care mergea pe o cale ferată în sud-estul Serbiei, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei, relatează şi agerpres.

Accidentul a survenit pe o cale ferată în apropierea oraşului Pirot, nu departe de frontiera cu Bulgaria.


Citeşte şi: Ancheta asupra fiului preşedintelui Biden dezvăluie dovezi de evaziune fiscală – Black News

„Era noapte şi un tren de marfă i-a lovit (pe migranţi) în jurul orei 20:00 (18:00 GMT). Două persoane au murit din cauza rănilor”, a declarat, sub acoperirea anonimatului, purtătorul de cuvânt, contactat prin telefon.

Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili identitatea victimelor, a căror naţionalitate nu este cunoscută. De asemenea, poliţia nu ştie deocamdată numărul persoanelor care făceau parte din grup.

„Când am ajuns la faţa locului, am descoperit cadavrele victimelor”, a spus purtătorul de cuvânt.

Serbia se află pe ruta balcanică folosită de migranţii din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa în încercarea de a ajunge în Europa de Vest.

Deşi acest traseu este mai puţin frecventat decât în timpul crizei din 2015, zeci de mii de migranţi traversează în fiecare an regiunea.

Citeşte şi: Franţa intenţionează să trimită din nou Kievului tunuri Caesar – Black News

Accidentele cu migranţi pe această rută nu sunt rare.

În martie 2021, patru migranţi au murit şi alţi 19 au fost răniţi când camionul în care erau ascunşi s-a răsturnat pe o şosea în Croaţia.