DISTRIBUIȚI
Rescuers work at a residential building which was heavily damaged by a Russian missile strike, amid Russia's attack on Ukraine, in Zaporizhzhia, Ukraine October 6, 2022. REUTERS/Stringer

Bombardamentele forţelor ruse au dus la moartea a cel puţin două persoane în cursul nopţii de miercuri spre joi în oraşul Zaporojie din Ucraina şi au avariat sau distrus mai multe clădiri rezidenţiale şi au cauzat incendii masive, a declarat joi dimineaţă guvernatorul regional Oleksandr Staruh, potrivit Reuters şi agerpres.

O femeie a murit în bombardament, iar o alta în drum spre spital, forţele ruse lansând şapte atacuri, a scris Staruh pe aplicaţia de mesagerie Telegram.


Citește și : Iranul l-a convocat pe ambasadorul britanic

„Cel puţin cinci persoane sunt sub dărâmături”, a spus el.

„Multe persoane au fost salvate. Printre ele, o fetiţă de trei ani, care acum este sub îngrijire. Operaţiunea de salvare continuă”, a adăugat oficialul ucrainean.

Zaporojie este una dintre cele patru regiuni anexate de Rusia. Anexarea a fost condamnată de aliaţii Ucrainei, iar Kievul spune că nu va accepta niciodată capturarea ilegală a unor teritorii ale sale prin forţă.

Citește și: Val de nemulţumiri în UK! Un cercetător britanic primește O ALTĂ bursă din SUA pentru a investiga COVID – Black News

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat statului rus să preia controlul asupra centralei nucleare din Zaporojie, cea mai mare din Europa şi administrată în continuare de ingineri ucraineni, deşi a fost capturată de forţele ruse din primele momente ale războiului.

Centrala este chiar pe linia frontului, iar ambele părţi s-au acuzat reciproc de bombardamente şi au atras atenţia asupra riscului unui dezastru nuclear.