DISTRIBUIȚI
BeastWatchNews.com

Doi militanți de naționalitate americană ai rețelei teroriste Stat Islamic au fost capturați în Siria de grupul Forţele Democratice Siriene (SDF), o alianţă de miliţii insurgente kurde şi arabe susţinute de Statele Unite, potrivit unui comunicat dat publicității sâmbătă de SDF, scrie mediafax.

Potrivit comunicatului, cei doi americani au fost capturați în cursul operațiunilor împotriva zonelor controlate de Stat Islamic în provincia Deir al-Zor din estul Siriei. Pe lângă americani, forțele insurgente susținute de SUA au mai capturat doi pakistanezi și un cetățean irlandez, informează cotidianul The New York Times.


Citește și : Nancy Pelosi și-a anulat vizita în Afganistan din cauza riscurilor de securitate

Grupul Forţele Democratice Siriene (SDF) a anunțat joi că va intensifica operațiunile împotriva Stat Islamic, la doar o zi după un atentat în nordul Siriei, care s-a soldat cu decesul a 15 persoane, inclusiv patru americani. Rețeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atentatul.