DISTRIBUIȚI
CNN Money

Doi iranieni au fost inculpaţi în Statele Unite pentru că au piratat din Iran sisteme informatice ale unor oraşe şi instituţiile americane şi canadiene cu scopul de a obţine răscumpărări de peste şase milioane de dolari, a anunţat miercuri Departamentul american al Justiţiei, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Cei doi iranieni, identificaţi drept Mohammad Mehdi Shah Mansouri, 27 de ani, şi Faramarz Shahi Savandi, 34 de ani, au atacat peste 200 de instituţii cu ajutorul unui program malware şi au cerut răscumpărări în bitcoin, cea mai populară monedă virtuală, potrivit ministerului.


Citește și : Pompeo: Diminuarea relaţiilor Statelor Unite cu Arabia Saudită ar fi o ‘gravă eroare’

Atacul cibernetic de tip ransomware, cunoscut sub numele de ‘SamSam’ şi care a durat 34 de luni, a provocat un dezastru în spitale, şcoli, companii şi agenţii guvernamentale, provocând pagube de peste 30 de milioane de dolari şi permiţând piraţilor informatici să obţină peste şase milioane de dolari din răscumpărări.

Piraţii informatici sunt acuzaţi că au vrut să paralizeze mai multe instituţii între ianuarie 2016 şi septembrie 2018, în special oraşele Atlanta, Georgia şi Newark, portul San Diego, Departamentul de Transporturi din Colorado, şase spitale şi instituţii medicale din SUA şi universitatea canadiană Calgary.

‘Inculpaţii ştiau că blocarea computerelor va face mult rău victimelor nevinovate’, a declarat numărul doi din Departamentul american al Justiţiei, Rod Rosenstein, într-un comunicat.

Statele Unite au cerut extrădarea celor doi iranieni, inculpaţi în Newark pentru şase capete de acuzare, inclusiv conspiraţie pentru fraudă bancară, conspiraţie pentru fraudă legată de computere şi daune intenţionate provocate unor computere protejate.

Citește și : Mogherini: Uniunea Europeană este determinată să mențină Acordul Nuclear cu Iranul