DISTRIBUIȚI
ARCHIV - Soldaten in der Grundausbildung marschieren am 01.11.2016 über das Gelände der Marinetechnikschule (MTS) in Parow (Mecklenburg-Vorpommern) bei Stralsund. Die Unterhändler der Jamaika-Parteien setzen nach Ansicht des Bundeswehrverbands die Zukunft der Truppe aufs Spiel. (zu dpa "Bundeswehrverband: Jamaika spielt mit der Zukunft der Truppe" vom 11.11.2017) Foto: Stefan Sauer/dpa-Zentralbild/dpa +++(c) dpa - Bildfunk+++

Justiţia germană a anunţat miercuri arestarea a doi foşti soldaţi ai Bundeswehr-ului (armata) suspectaţi că plănuiau să lanseze o ‘organizaţie teroristă ‘ prin crearea unui comando paramilitar, relatează AFP, potrivit agerpres.

Cei doi bărbaţi arestaţi miercuri au început pregătirile pentru crearea unei ‘unităţi paramilitare de la 100 la 150 de persoane’, compusă din foşti poliţişti sau soldaţi, cu intenţia de a interveni în războiul civil în curs de desfăşurare în Yemen, potrivit unui comunicat al Parchetului federal din Karlsruhe.


Citeşte şi: UK înregistrează cel mai mare număr de morţi de covid din luna martie – Black News

Ei au declarat că ‘voiau să ‘pacifice’ zona de război civilă şi să forţeze negocieri de pace între rebelii houthi şi guvernul yemenit’, precizează comunicatul.

Astfel, unul dintre suspecţi, Achim A. ‘a încercat cu insistenţă şi o perioadă îndelungată de timp să intre în dialog cu responsabili ai guvernului saudit’ cu scopul finanţării proiectului.

‘El a încercat în diferite moduri să stabilească un canal de comunicare cu agenţii guvernamentale saudite şi să obţină o dată de întâlnire pentru prezentarea ofertei lor’, notează parchetul.

‘Toate aceste eforturi au rămas însă fără rezultat, întrucât agenţiile guvernamentale saudite contactate n-au manifestat nicio reacţie’.

Dincolo de desfăşurarea în Yemen, cei doi suspecţi doreau să propună serviciile ‘societăţii lor militare private’ în alte conflicte.

Unul din cei doi acuzaţi este responsabil de recrutare de mercenari şi, potrivit justiţiei, el contactase deja cel puţin şapte persoane în acest scop.

Citeşte şi: Reuniune de urgenţă la ONU privind Coreea de Nord – Black News

Celor cu stagiu în armată sau poliţie, el intenţiona să le propună un salariu lunar de circa 40.000 de euro, afirmă parchetul.

În cazul în care ar fi intervenit în Yemen, ‘cei doi suspecţi ştiau că unitatea pe care urmau să o aibă sub comandă ar fi comis în mod inevitabil acte sângeroase în cursul misiunii’, atrage atenţia parchetul federal responsabil cu dosarele de terorism.

‘În plus, ei se aşteptau ca şi civili să fie ucişi şi răniţi în cadrul operaţiunilor de luptă’, mai arată instanţa citată.