DISTRIBUIȚI
Okdiario

Doi lideri separatişti catalani aflaţi în închisoare la Barcelona în aşteptarea unui proces pentru rolul lor în tentativa de secesiune a Cataloniei din octombrie 2017, au intrat în greva foamei sâmbătă, a anunţat avocatul lor, potrivit Agerpres.

Jordi Sanchez, fost preşedinte al unei influente asociaţii proindependenţă, şi Jordi Turull, fostul „ministru” al guvernului regional catalan, au luat această decizie pentru a ”sensibiliza” în legătură cu soarta lor, a declarat avocatul Jordi Pina într-o conferinţă de presă la Barcelona, relatează AFP.


Citește și : Donald Trump și Xi Jinping urmează să ia cina la finalul summitului G20

„Eu nu am recomandat această acţiune, este o decizie a clienţilor mei şi au întregul meu sprijin”, a adăugat el, precizând că nu ştie dacă ceilalţi cinci lideri separatişti catalani, de asemenea deţinuţi în închisoarea Lledoners (la aproximativ 70 km nord de Barcelona) vor intra şi ei în greva foamei.

Într-o declaraţie citită de avocat, Sanchez şi Turull au acuzat Curtea Constituţională spaniolă că împiedică ajungerea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a recursului pe care l-au formulat împotriva detenţiei lor.

Procesul lor este de aşteptat să demareze la Madrid la începutul anului 2019. În total 18 lideri separatişti vor fi judecaţi, dintre care nouă sunt deţinuţi, inclusiv cei şapte de la Lledoners, închişi între opt şi 13 luni. La începutul lunii noiembrie, procuratura a dispus condamnări grele la închisoare.

Preşedintele regiunii catalane, Quim Torra, şi-a exprimat „solidaritatea” cu cei doi separatişti, denunţând „o încălcare completă a drepturilor cetăţeneşti” şi spunând că „legea penală este folosită în scopuri de răzbunare”.

Guvernul central spaniol a reiterat faptul că separatiştii închişi vor beneficia de un proces echitabil şi că drepturile lor vor fi respectate.

„Ne desfăşurăm activitatea în conformitate cu legea, respectăm decizia lor personală (de a începe o grevă a foamei), dar trebuie să înţelegem, de asemenea, că toţi suntem egali în faţa legii”, a declarat presei vicepremierul Carmen Calvo.

Citește și : Cutremur de 6,3 grade în Indonezia

După un referendum privind autodeterminarea, desfăşurat pe 1 octombrie 2017, interzis de Madrid şi marcat de violenţe între manifestanţi şi poliţie, tentativa de secesiune a culminat la 27 octombrie anul trecut cu proclamarea unei republici independente de către deputaţii separatişti majoritari în legislativul catalan. Guvernul spaniol a reacţionat imediat, prin destituirea executivului catalan, dizolvarea parlamentului regional şi plasarea regiunii sub tutela Madridului.

Fostul lider catalan Carles Puigdemont, personajul central al tentativei de secesiune a Cataloniei, autoexilat în Belgia, nu se află printre cei trimişi în faţa instanţei, Spania nejudecând în absenţă.