DISTRIBUIȚI

Doi apărători saudiţi ai drepturilor omului, Abdelaziz al-Shubaily şi Issa al-Hamid, au fost arestaţi săptămâna trecută, în contextul în care campania împotriva disidenţilor continuă în Arabia Saudită, au declarat marţi organizaţii neguvernamentale, relatează AFP, conform agerpres.

Cei doi bărbaţi sunt membri fondatori ai Asociaţiei pentru Drepturi Civile şi Politice (ACPRA), desfiinţată în 2013 şi interzisă de atunci.


Citeşte şi: Zapad-2017 – Un elicopter militar a tras din greşeală asupra spectatorilor. Două persoane sunt rănite grav

Surse citate de Centrul pentru Drepturile Omului din Golf (GCHR) au declarat că arestarea lor este legată de condamnările judiciare pronunţate împotriva lor.

În ianuarie 2017, o instanţă specială a confirmat sentinţa de opt ani de închisoare împotriva lui Shubaily pentru că a făcut apel la organizarea unor demonstraţii şi a ameninţat ordinea publică.

În decembrie 2016, o altă instanţă a pronunţat o pedeapsă cu închisoarea în cazul lui Hamid, care a fost condamnat la 11 ani pentru că a transmis ştiri false şi a afectat imaginea statului.

Citeşte şi: Fostul şef de campanie al lui Trump a fost ‘supravegheat’ de SERVICII înainte şi după alegerile din SUA

Într-un comunicat, Amnesty International a condamnat arestarea celor doi bărbaţi.

‘Este un moment sumbru pentru libertatea de expresie în Arabia Saudită. Aceste două arestări ne-au confirmat temerile că noua conducere (sub prinţul moştenitor Mohammed ben Salmane) este hotărâtă să zdrobească mişcarea pentru drepturile omului din regat’, a declarat Samah Hadid, directoarea Amnesty International pentru Orientul Mijlociu.

Înainte de reţinerea lui Shubaily şi Hamid, cel puţin 20 de persoane, inclusiv predicatori influenţi şi intelectuali, au fost arestaţi în Arabia Saudită în cadrul unei campanii lansate pe 9 septembrie împotriva disidenţilor.