DISTRIBUIȚI
Daily Mail

Scriitoarea Jennine Capo Crucet s-a aflat în centrul unei controverse mai puţin obişnuite, după ce o prezentare făcută de ea la Georgia Southern University – o dizertaţie despre diversitate – a stârnit supărarea unora dintre studenţii acelei universităţi, care, apoi, au decis să îi ardă cărţile, informează DPA vineri, potrivit agerpres.

Jennine Capo Crucet, ai cărei părinţi sunt cubanezi, a fost invitată să susţină la această universitate o prelegere despre romanul ei intitulat „Make Your Home Among Strangers”, una dintre cărţile incluse pe lista de lecturi obligatorii pentru toţi studenţii aflaţi în programul „First-Year Experience” (FYE), implementat de conducerea universităţii pentru a-i ajuta să facă mai uşor tranziţia de la liceu la primul an de facultate.


Citește și : Ken Loach: Brexitul distrage atenția oamenilor de la problemele reale

Inspirată parţial de experienţa trăită de scriitoare la Universitatea Cornell, cartea prezintă greutăţile cu care se confruntă o tânără hispanică într-o universitate de prestigiu, ai cărei studenţi sunt predominant caucazieni.

După ce a susţinut acea dizertaţie în seara zilei de 9 octombrie la Performing Arts Center din cadrul universităţii, scriitoarea Jennine Capo Crucet a acceptat să răspundă unor întrebări adresate de studenţi. Acela a fost momentul în care unul dintre studenţi a făcut un comentariu ce a declanşat controversa, precizează ziarul universităţii, The George-Anne.

„Am remarcat că aţi făcut multe generalizări despre majoritatea oamenilor albi, care ar fi privilegiaţi”, a spus la microfon unul dintre studenţi. „Ce anume vă face să credeţi că este OK să veniţi într-un campus universitar, precum acesta, spunând astfel de lucruri, când se presupune că noi ar trebui să promovăm diversitatea în acest campus, cel puţin aşa ni se spune la cursuri. Nu înţeleg scopul acţiunilor dumneavoastră”, a adăugat studentul.

„Am venit aici pentru că am fost invitată şi am vorbit despre privilegiile albilor, pentru că acesta este un lucru real, de care tu beneficiezi chiar acum, când pui o astfel de întrebare”, a răspuns Jennine Capo Crucet, potrivit ziarului universităţii.

Scriitoarea a publicat ulterior un mesaj pe Twitter în care a spus că reacţiile studenţilor faţă de cartea ei au fost „ostile” şi au reflectat exact chestiunile abordate în eseul pe care ea l-a citit în timpul prezentării sale, intitulată „Imagine Me Here, or How I Become a Professor”.

„A fost suprarealist şi straniu. Am răspuns întrebării oferind acelaşi răspuns pe care l-am citat în eseu şi am menţionat cu voce tare că acel moment mi-a dat senzaţia unui deja-vu”, a adăugat scriitoarea.

Ziarul universităţii americane afirmă că Jennine Capo Crucet a continuat să răspundă întrebărilor studenţilor într-o manieră politicoasă. Unii dintre studenţi au susţinut punctul de vedere al scriitoarei.

Citește și : Protestatarii din Barcelona AU BLOCAT accesul în Sagrada Familia

Însă, puţin mai târziu în acea seară, o înregistrare video publicată pe Twitter a arătat mai multe cărţi care erau arse, imaginile fiind însoţite de textul „Ei ard cărţile FYE”. Cărţile au fost arse pe un grătar aflat în aer liber, în proximitatea dormitoarelor studenţeşti.

Atunci când Jennine Capo Crucet a publicat un mesaj pe Twitter în care a vorbit despre arderea cărţilor sale, cel puţin unul dintre studenţii universităţii americane a acuzat-o că se foloseşte de acest incident pentru a-şi promova cartea.

„Eşti tot timpul la fel de rasistă sau acum doar te prefaci pentru a promova cartea ta inutilă şi de rahat în universitatea mea? E o simplă întrebare”, a scris pe Twitter o utilizatoare cu prenumele Caitlin.

Cupo Crucet a dezvăluit pe Twitter că gazdele sale de la acea universitate din Georgia au fost obligate să îi schimbe camera în care scriitoarea urma să se cazeze pentru acea seară.

Ea a mai spus că a fost îngrijorată pentru siguranţa studenţilor care i-au luat apărarea şi care i-au mulţumit pentru prezentarea sa.

„Această carte a început ca un act de iubire şi de înţelegere profundă”, a scris ea pe Twitter, adăugând că speră ca universitatea să continue discuţia publică începută de prezentarea sa.

Arderea cărţilor într-o universitate americană a fost criticată de mai multe organizaţii care militează pentru apărarea libertăţii de exprimare, inclusiv de către PEN America.

Universitatea nu a luat măsuri disciplinare împotriva studenţilor care au ars cărţile scriitoarei Jennine Capo Crucet, însă decanul ei, Kyle Marrero, a adresat o scrisoare studenţilor şi profesorilor acestei instituţii de învăţământ superior.

„Deşi se încadrează în drepturile studenţilor garantate de ‘Primul Amendament’, arderea cărţilor nu cadrează cu valorile de la Georgia Southern University”, a scris decanul universităţii americane.