DISTRIBUIȚI
AP

Nivelurile de poluare a aerului din capitala Indiei şi regiunile învecinate din nordul ţării s-au agravat duminică, la o zi după ce mii de persoane au ignorat interdicţia privind folosirea petardelor cu ocazia Diwali, festivalul hindus al luminilor, relatează agenţia DPA, potrivit agerpres.

Locuitorii din New Delhi s-au trezit duminică în condiţii de smog dens după ce emisiile rezultate de la aprinderea petardelor s-au adăugat nivelurilor deja ridicate de poluare provocate de arderea miriştilor din regiune.


Citeşte şi: Maia Sandu: Astăzi noi decidem cum va păşi R.Moldova în următorul deceniu

Indicele calităţii aerului la majoritatea staţiilor de monitorizare din oraş şi din împrejurimi a atins niveluri severe, cu o concentraţie de particule fine PM 2,5 în jurul valorii de 500. Aceasta depăşeşte de peste 20 de ori limita considerată sigură de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), iar efectele negative asupra sănătăţii sunt aproximativ echivalente cu fumatul a 25 de ţigări pe zi, notează DPA.

Ploile răzleţe care au căzut duminică au redus uşor nivelurile de PM 2,5 în unele zone, însă poluarea aerului a rămas un subiect important de dezbatere pe reţelele sociale. În timp ce unii locuitori s-au plâns de faptul că oamenii nu au respectat interdicţia, alte voci au considerat nedrept să se arunce vina pe petardele folosite în mod tradiţional cu ocazia festivalului hindus Diwali.

Delhi, cu 25 de milioane de locuitori, a fost clasat în ultimii ani printre cele mai poluate oraşe din lume.

Citeşte şi: BĂTAIE la alegerile din R.Moldova (VIDEO)! Trupele speciale au intervenit în forţă

Calitatea aerului din oraş se înrăutăţeşte de obicei în octombrie şi noiembrie, când factorii climatici nefavorabili, precum viteza redusă a vântului, dar şi incendierea sezonieră a miriştilor se adaugă poluării provocate de vehicule şi industrie.

Principala instanţă de mediu din India, Tribunalul Naţional Verde (National Green Tribunal), a interzis vânzarea şi utilizarea petardelor în oraşul cu 20 de milioane de locuitori şi în localităţile învecinate până la data de 1 decembrie, cu pedepse pentru persoanele care încalcă aceste dispoziţii cuprinse între 18 luni şi şase ani de închisoare.

Însă, numeroşi locuitori au sfidat interdicţia şi petardele au putut fi în continuare auzite duminică dimineaţa.

Cel puţin 55 de persoane au fost arestate până sâmbătă pentru comercializarea petardelor, iar alte 21 au fost reţinute pentru utilizarea acestora, a anunţat poliţia din Delhi pe Twitter.

Medicii au subliniat că nivelul ridicat de poluare poate avea un impact negativ asupra persoanelor care suferă de afecţiuni respiratorii asociate de COVID-19.

Citeşte şi: Tragedia de la Piatra Neamţ pune România pe prima pagină a presei internaţionale

Ministrul şef din Delhi, Arvind Kejriwal, a declarat că, în opinia sa, poluarea atmosferică reprezintă principala cauză a creşterii alarmante a cazurilor de infectare cu noul coronavirus din oraş. În ultima săptămână, Delhi a raportat zilnic peste 7.000 de cazuri noi.

Spitalele au atras atenţia asupra lipsei paturilor de la secţiile de terapie intensivă pentru pacienţii diagnosticaţi cu boala COVID-19.

Ministrul federal de Interne, Amit Shah, a convocat duminică o întâlnire cu Kejriwal şi alţi oficiali înalţi pentru evaluarea măsurilor necesare pentru a gestionarea creşterii considerabile a numărului cazurilor de infectare cu noul coronavirus.