DISTRIBUIȚI
LA Magazine

G7, care grupează cele mai industrializate şapte state ale lumii, şi-a arătat cu dificultate miercuri unitatea în lupta împotriva COVID-19, în contextul în care SUA a acuzat China de dezinformare, iar statele europene au insistat asupra nevoii de a coopera cu Beijingul, sintetizează joi AFP într-un comentariu, potrivit agerpres.

„Partidul Comunist Chinez reprezintă o ameninţare importantă la adresa sănătăţii noastre şi a modului nostru de viaţă, aşa cum a demonstrat clar epidemia” de coronavirus, a declarat şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo într-o conferinţă de presă la Washington.


Citește și: Capitala Finlandei intră în izolare

El s-a exprimat astfel la finalul unei reuniuni virtuale cu omologii săi din Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Canada şi Japonia.

Mike Pompeo a continuat să vorbească despre „virusul din Wuhan”, după numele oraşului chinez în care noul coronavirus a fost detectat pentru prima oară la sfârşitul anului trecut.

Donald Trump, la rândul său, a evocat „virusul chinez”, spre marea nemulţumire a Beijingului, care refuză să fie stigmatizat astfel. Dar preşedintele american a lăsat să se înţeleagă în această săptămână la Fox News că nu va mai utiliza acest termen.

Washingtonul acuză China de lipsă de transparenţă în declanşarea epidemiei şi, deci, că a lăsat COVID-19 să se răspândească în lume.

„Vrem cu disperare să lucrăm cu toate ţările lumii, inclusiv cu China, cu scopul de a găsi soluţii pentru a menţine în viaţă un număr cât mai mare de oameni” şi „apoi să ne redresăm economiile care au fost decimate de virusul din Wuhan”, a insistat Pompeo. „Dar fiecare dintre naţiunile care au participat la reuniune în această dimineaţă sunt profund conştiente de campania de dezinformare la care s-a angajat Partidul Comunist Chinez pentru a încerca să se disculpe”, a adăugat el.

Afirmaţiile sale au fost condamnate joi de Ministerul de Externe chinez. „Acest politician american persistă să fie împotriva consensului internaţional şi să stigmatizeze China, astfel încât să denigreze şi să discrediteze eforturile chineze de luptă împotriva epidemiei”, a reacţionat unul dintre purtătorii de cuvânt ai MAE chinez, Geng Shuang. „Animat de intenţii sinistre, scopul său este de a deturna atenţia şi de a-şi arunca propria responsabilitate asupra altora”, a afirmat acesta în faţa presei.

Ziarul german Der Spiegel informase marţi că miniştrii au întâmpinat dificultăţi în redactarea unei declaraţii comune în faţa insistenţei lui Mike Pompeo de a evoca „virusul din Wuhan”. În cele din urmă, nicio declaraţie comună nu a fost publicată.

În propriile lor comunicate, miniştrii francez şi german de externe nu au făcut nicio referire la obiecţiile exprimate împotriva Chinei de SUA, care prezidează în prezent G7. Ei au insistat în special asupra „coordonării” şi „cooperării” mondiale.

Citește și: Franța își retrage trupele militare din Irak

Şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, „a subliniat necesitatea de a se combate orice instrumentalizare a crizei în scopuri politice şi a apreciat că unitatea tuturor în lupta efectivă împotriva pandemiei trebuie să primeze în prezent împotriva oricăror altor consideraţii”, a informat ministerul său într-un comunicat care poate fi interpretat drept o dezaprobare a insistenţelor americane, comentează AFP.

Parisul şi Berlinul au insistat de asemenea asupra ajutorului care trebuie acordat „celor mai vulnerabile ţări, în special în Africa”.

Un summit virtual G20 al principalelor puteri mondiale este organizat joi, iar la reuniune vor lua parte, între alţii, preşedintele american Donald Trump şi omologul său chinez Xi Jinping.