DISTRIBUIȚI
Ariana News

Emisarul special american pentru reconciliere în Afganistan, Zalmay Khalilzad, i-a declarat preşedintelui afgan Ashraf Ghani că în discuţiile sale cu talibanii nu s-au înregistrat progrese semnificative, transmite duminică dpa, citând un comunicat emis sâmbătă seara de preşedinţia de la Kabul, potrivit agerpres.

După încheierea discuţiilor purtate la Doha, Bruxelles şi Islamabad, Khalilzad a sosit sâmbătă la Kabul, unde a avut întâlniri separate cu preşedintele Ghani şi cu şeful guvernului, Abdullah Abdullah.


Citește și : O persoană a decedat din cauza noului tip de coronavirus în Filipine

Emisarul l-a informat pe Ghani despre recentele sale discuţii cu reprezentanţi ai talibanilor şi cu oficiali pakistanezi, exprimându-şi speranţa că negocierile cu insurgenţii se vor încheia cu un acord.

‘Aşteptăm un răspuns clar din partea talibanilor cu privire la o încetare a focului sau o reducere semnificativă şi durabilă a violenţelor pe baza unui mecanism practic care să fie acceptabil pentru poporul Afganistanului şi guvernul SUA’, este citat Khalilzad în comunicat.

Emisarul american s-a întâlnit şi cu Abdullah Abdullah, partenerul lui Ghani în Guvernul de unitate naţională (NUG) şi principalul său rival în alegerile prezidenţiale din septembrie, pentru a discuta despre eforturile Statelor Unite în procesul de pace afgan, a confirmat duminică biroul premierului.

Liderii afgani rămân divizaţi în ce priveşte o scurtă ‘reducere a violenţei’ sau o încetare cuprinzătoare a focului înaintea unui acord final între SUA şi talibani.

Citește și : Numărul deceselor provocate de coronavirusul din China a ajuns la 304

Săptămâna trecută, Abdullah a declarat că nimeni nu ar trebui să stabilească precondiţii pentru negocierile de pace, în timp ce Ghani continuă să ceară o încetare a focului.

Conform biroului lui Abdullah, emisarul i-a transmis premierului că SUA rămân angajate faţă de principiul reducerii violenţei cu o definiţie şi un mecanism specifice şi acceptabile drept precondiţie pentru semnarea unui acord cu talibanii.