DISTRIBUIȚI
The Telegraph

Dirijorul elveţian Charles Dutoit, vizat de mai multe acuzaţii publice de hărţuire sexuală, va conduce Orchestra Naţională a Franţei (Orchestre National de France) în cadrul unui concert care va avea loc duminică la Paris, informează AFP, potrivit Agerpres.

La sfârşitul anului 2017, Orchestra Simfonică din Montreal (OSM) a deschis o anchetă internă în urma plângerilor de hărţuire sexuală formulate împotriva fostului său director artistic din perioada 1977-2002, ce a fost închisă un an mai târziu, fără a aduce dovezi concludente împotriva dirijorului, care a calificat acuzaţiile drept „şocante”.


Citește și : Acuzaţii de cenzură la Kiev, după demiterea directorului televiziunii publice ucrainene

Charles Dutoit, în vârstă de 82 ani, a fost invitat să dirijeze „La Damnation de Faust”, de Hector Berlioz, la Filarmonica din Paris, înlocuindu-l pe francezul Emmanuel Krivine, în prezent bolnav, a indicat Radio France, care organizează concertul.

Contactat de AFP, Radio France a explicat că această operă complexă necesită un dirijor „experimentat”.

„Dintre toţi dirijorii contactaţi, Charles Dutoit poate să asigure succesul artistic al acestui concert, fiind totodată disponibil în timp scurt”, a explicat Radio France. Directorii acestui post francez au adăugat că decizia a fost luată „după consultarea muzicienilor din cadrul Orchestrei Naţionale a Franţei, a Corului Radio France şi a cvartetului de solişti”.

Soprana Anne-Sophie Schmidt, una dintre persoanele care îl acuză pe Charles Dutoit, s-a declarat însă indignată de această invitaţie, pe care o consideră „deplorabilă”.

„Am aflat cu un anumit dezgust că domnul Dutoit a fost angajat (…), deşi opt artiste din întreaga lume au avut curajul de a îl denunţa pentru hărţuire sexuală”, a scris ea pe Facebook.

Citește și : Zaharova: Moscova va lua măsuri simetrice după retragerea SUA din Tratatul INF

Cu un an în urmă, soprana declarase pentru Journal de Montréal că a fost agresată în 1995. „M-a împins la perete şi m-a sărutat forţat. M-am luptat. Am cunoscut multe colege cărora le-a făcut astfel de lucruri şi care nu îndrăznesc să vorbească”, a adăugat ea.

În urma acuzaţiilor, cel puţin cinci orchestre filarmonice importante au decis să pună capăt colaborării lor cu dirijorul elveţian.

Charles Dutoit şi-a părăsit funcţia din cadrul OSM în 2002, după ce a fost acuzat de mai mulţi muzicieni că era un „tiran” capabil de „cruzime mentală”, potrivit presei canadiene.