
Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a declarat miercuri că încearcă să ajungă la o soluţie de compromis între Rusia şi Ucraina pentru evitarea producerii unei „catastrofe” la Centrala nucleară Zaporojie, aflată sub ocupaţie rusă , informează mediafax.
„Încerc să pregătesc şi să propun măsuri realiste care să fie aprobate de toate părţile (…), pentru a evita o catastrofă”, a declarat Rafael Grossi, potrivit cotidianului Le Monde.
Citește și : Anunţul privind desfăşurarea de arme nucleare în Belarus este PERICULOS
Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică se află la Centrala Zaporojie, situată în sud-estul Ucrainei, dar aflată sub controlul forţelor militare ruse.
„Colaborez cu liderii de la Kiev şi Moscova pentru a implementa măsuri de protejare a Centralei nucleare. Elaborăm un concept prin care să fie protejată Centrala propriu-zisă”, a subliniat Rafael Grossi, citat de postul de televiziune CNN, avertizând că situaţia nu s-a îmbunătăţit, întrucât persistă confruntările militare.
Citește și : Suedia şi Finlanda vor deveni ‘ţinte legitime’ pentru Moscova