DISTRIBUIȚI
Verve times

Diplomata americană Wendy Sherman, numărul doi al Departamentului de Stat al SUA, a fost „foarte fermă” luni, cu prilejul primelor discuţii în China pe teme precum drepturile omului, întărirea controlului Beijingului asupra Hong Kong sau atacurile informatice, relatează AFP, citând o sursă americană, potrivit agerpres

Wendy Sherman este cea mai înaltă responsabilă americană care se deplasează în China de la venirea la putere a administraţiei Biden, la începutul anului.


Citește și : SUA vor continua raidurile aeriene în sprijinul trupelor afgane dacă talibanii nu-şi opresc ofensiva

În contextul în care Beijingul a acuzat Washingtonul că este responsabil de „impasul” în care se află relaţia sino-americană, înalţi responsabili ai administraţiei Biden au dat asigurări că discuţiile din oraşul Tianjin (nord) au fost „profesioniste”.

Numărul doi al Departamentului de Stat „a fost foarte fermă în a le transmite chinezilor faptele care stau la baza principiilor noastre, fie că este vorba despre drepturile omului sau de încălcări ale angajamentelor luate de China, precum gradul înalt de autonomie al Hong Kong”, au declarat presei aceşti înalţi responsabili.

Wendy Sherman a fost „pe alocuri brutal de sinceră cu chinezii pe teme despre care nu le place să audă vorbindu-se”, precum pirateria informatică, au adăugat aceşti responsabili.

Citește și : SUA merg în direcția greșită în ce privește COVID-19, avertizează Fauci

În cadrul discuţiilor sale cu ministrul chinez de externe, Wang Yi, Wendy Sherman a cerut, de asemenea, Chinei „să autorizeze o a doua fază a anchetei privind originile COVID-19”, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat.

Această solicitare a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a fost categoric respinsă de Beijing săptămâna trecută.