DISTRIBUIȚI
Israel National News

Oportunitatea de a progresa în discuțiile cu Statele Unite se diminuează, a declarat vineri un diplomat nord-coreean, adăugâng că Phenianul se așteaptă la pași reciproci din partea Washingtonului, relatează Reuters, potrivit mediafax.

„Am oferit Statelor Unite suficient timp și ne așteptăm la un răspuns până la sfârșitul acestui an. Trebuie să spun că oportunitatea se diminuează în fiecare zi”, a declarat diplomatul.


Citește și : Un jihadist de origine cecenă a fost condamnat la zece ani de închisoare în Franţa

„Dacă ar exista un element constructiv, un semnal, am fi pregătiți oricând să avem o întrevedere, însă dacă va avea din nou loc o întâlnire în cadrul căreia doar vom discuta, fără rezultate, atunci nu suntem interesați”, a adăugat acesta.

Diplomatul a reiterat că sancțiunile impuse de Statele Unite asupra Coreei de Nord constituie o insultă și trebuie ridicate.

Termenul de la sfârșitul anului, setat pentru încheierea negocierilor, a fost solicitat de liderul de la Phenian, Kim Jong-un, în aprilie, ca urmare a eșecului summitului din Vietnam dintre acesta și omologul său american, Donald Trump.

Citește și : Patru morţi după trecerea taifunului Nakri în nordul Filipinelor