DISTRIBUIȚI

Numărul solicitanţilor de azil este în scădere în Germania, dar, cu toate acestea, preocupările în rândul germanilor sunt în creştere, indică un nou sondaj difuzat joi, relatează agenţia DPA, potrivit agerpres.

”Middle Study”, un sondaj privind opiniile de dreapta şi xenofobia efectuat din doi în doi ani, arată că mai mult de jumătate dintre germani au în prezent opinii negative despre solicitanţii de azil din ţară.


Dacă în 2014, dintre cei chestionaţi 44 % aveau opinii negative, procentul lor a crescut în timpul crizei refugiaţilor, fiind de 49,5 % în 2016, şi a ajuns la 54,1 % în februarie 2019, cel mai mare nivel de la debutul sondajelor de acest fel.

Intoleranţa faţă de alte grupuri minoritare, inclusiv persoane fără adăpost şi comunitatea LGBT, a scăzut de fapt în acelaşi interval de timp.

Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 1.890 de cetăţeni germani în perioada septembrie 2018 – februarie 2019 de către fundaţia Friedrich Ebert Stiftung, aliniată social-democraţilor.