DISTRIBUIȚI

Partidul de extremă-stânga german Die Linke a declarat luni că eşecul în încercarea de a depăşi pragul electoral de 5% necesar accederii în parlament reprezintă o ”înfrângere severă”, informează DPA, potrivit agerpres.

Lidera formaţiunii, Susanne Hennig-Wellsow, a spus că rezultatul de 4,9% din voturi obţinut în alegerile parlamentare organizate duminică în Germania este o ”lovitură amară” care înseamnă că Die Linke va trebui să se reinventeze în opoziţie în următorii patru ani.


Citeşte şi: San Marino a votat pentru legalizarea avortului – Black News

În pofida rezultatului său slab, Die Linke va putea totuşi să aibă deputaţi în Bundestag după primirea aşa-numitelor ‘mandate directe’.

În Germania sistemul de vot este unul mixt – pe liste şi uninominal – alegătorii primind două buletine: unul direct pentru candidatul din circumscripţia sa şi al doilea pentru partid. De multe ori, formaţiunile politice mai mici nu sunt interesate de primul buletin de vot, întrucât sistemul favorizează candidaţii partidelor mari.

Partidul Social-Democrat (SPD) a obţinut 25,7% din sufragii în alegerile desfăşurate duminică, în timp ce conservatorii cancelarului la final de mandat Angela Merkel au înregistrat doar 24,1% din voturi, după patru mandate consecutive la conducerea executivului de la Berlin.

Atât candidatul social-democrat Olaf Scholz, cât şi cel conservator Armin Laschet au anunţat că vor să formeze viitorul guvern.

Citeşte şi: Premierul peruan ameninţă că NAŢIONALIZEAZĂ cel mai mare câmp de gaze naturale din America de Sud – Black News

Alte două partide sunt potenţiale pretendente la participarea la guvernare – Verzii, care au obţinut 14,8% din voturi, şi Partidul Liber-Democrat (FDP), care a luat 11,5% din voturi.

Un lucru este cert: viitorul guvern nu va include formaţiunea de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care duminică a obţinut 10,3% din voturi, liderii principalelor partide excluzând ferm posibilitatea unei coaliţii cu AfD.