DISTRIBUIȚI
XINHOA

Dialogul între Iran şi Arabia Saudită a fost reluat la Bagdad, după o „suspendare” a convorbirilor între cele două puteri regionale rivale, a declarat sâmbătă un înalt responsabil guvernamental irakian, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Convorbirile au fost reluate joi la Bagdad”, a declarat pentru AFP această sursă sub acoperirea anonimatului, fără a furniza mai multe amănunte.


Citește și : Olanda este ‘ferm hotărâtă’ să pună capăt importurilor de petrol și gaze din Rusia până la sfârșitul anului

Agenţia de presă iraniană Nournews a confirmat desfăşurarea unei reuniuni, la care au asistat „înalţi responsabili ai secretariatului Consiliului suprem de securitate naţională din Iran şi şeful serviciilor de informaţii saudite”.

„Este prevăzut ca o reuniune comună între miniştrii afacerilor externe din cele două ţări să aibă loc într-un viitor apropiat”, a mai explicat agenţia, evocând o „atmosferă pozitivă la recenta întâlnire care a suscitat speranţa unei reluări a relaţiilor bilaterale”.

Arabia Saudită sunită şi Iranul şiit au rupt legăturile în 2016, după atacarea misiunilor diplomatice saudite de către manifestanţi în republica islamică în urma executării de către Riad a unui cunoscut prelat şiit.

Cele două puteri rivale, care se acuză reciproc de destabilizare în Orientul Mijlociu, şi-au exprimat totuşi voinţa de a-şi depăşi divergenţele şi s-au angajat în negocieri făcute publice pentru prima dată în aprilie 2021.

Convorbirile începute joi reprezintă a cincea rundă de negocieri organizată în Irak, ţară frontalieră atât cu Iranul, cât şi cu Arabia Saudită.

În martie, presa iraniană a relatat despre o „suspendare” a dialogului, după ce Riadul a anunţat executarea a 81 de persoane pentru infracţiuni legate de „terorism”, între care oameni cu legături cu rebelii houthi din Yemen, sprijiniţi de Iran în războiul lor împotriva forţelor guvernamentale susţinute de Riad.

Citește și : Spania şi-a redeschis sediul ambasadei din Kiev

De la începutul lui martie, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman a apărat o politică de coexistenţă cu Iranul. O declaraţie salutată atunci de şeful diplomaţiei iraniene Hossein Amir-Abdollahian, care a văzut în ea o „voinţă” a Riadului de a restabili relaţiile cu ţara sa.

La jumătatea lui aprilie, ministrul irakian de externe Fouad Hussein a spus că speră că se va ajunge „la atingerea altor etape în acest dialog, pentru a transforma aceste întâlniri închise (…) în discuţii diplomatice publice”.