DISTRIBUIȚI
FILE PHOTO: Tunisian then-presidential candidate Kais Saied speaks during an interview with Reuters in Tunis, Tunisia September 17, 2019. REUTERS/Muhammad Hamed/File Photo

Preşedintele tunisian, Kais Saied, a numit vineri un jurist apropiat lui la conducerea unei comisii însărcinate să elaboreze o constituţie pentru „o nouă republică” printr-un „dialog naţional” din care sunt excluse partidele politice, notează AFP, potrivit agerpres

Kais Saied, care şi-a asumat puteri depline în iulie, l-a numit pe constituţionalistul Sadok Belaid în funcţia de „preşedinte coordonator al Comisiei naţionale consultative pentru o nouă republică”, potrivit unui comunicat al preşedinţiei.


Citește și : Statele Unite menţin Cuba pe lista ţărilor care nu cooperează suficient împotriva terorismului

Un decret publicat vineri de Jurnalul Oficial precizează că această Comisie „are ca sarcină să propună un proiect de constituţie care va fi prezentat preşedintelui” ţării.

Această structură va coordona alte trei: o comisie consultativă responsabilă de „afacerile economice şi sociale”, o comisie juridică şi o comisie de „dialog naţional”, potrivit decretului.

Niciun partid politic nu participă la lucrările acestor comisii.

Comisia pentru afaceri economice şi sociale va fi astfel formată din reprezentanţi ai confederaţiei sindicale (UGTT), organizaţiei patronale (UTICA), Ligii Tunisiene pentru Drepturile Omului (LTDH), Uniunii Naţionale a Femeilor Tunisiene (UNFT) şi Uniunii Tunisiene pentru Agricultură şi Pescuit (UTAP) şi va fi prezidată de preşedintele asociaţiei naţionale a avocaţilor, Ibrahim Bouderbala, un susţinător al lui Kais Saied.

Comisia juridică va fi compusă exclusiv din profesori universitare numiţi prin decret prezidenţial.

Membrii acestor două comisii vor lua parte şi la lucrările comisiei de „dialog naţional” care va fi prezidată de Sadok Belaid.

Kais Saied a anunţat la începutul lui mai instituirea unui „dialog naţional” aşteptat de luni de zile, acuzând în acelaşi timp partidele politice că au jefuit ţara în ultimii ani.

Într-o foaie de parcurs care ar trebui să scoată Tunisia din criza politică, Kais Saied a prevăzut un referendum privind modificările constituţionale la 25 iulie, înainte de alegerile legislative de la 17 decembrie.

La 12 mai, el s-a declarat ostil prezenţei observatorilor străini la aceste scrutinuri, după ce a revendicat dreptul de a numi preşedintele şi membrii autorităţii electorale responsabile cu supervizarea acestora.

Citește și : Jean-Luc Mélenchon critică noul Guvern al Franţei şi este convins că va fi schimbat peste o lună

După luni de blocaj politic, Kais Saied, ales la sfârşitul anului 2019, şi-a asumat puteri depline la 25 iulie prin demiterea prim-ministrului şi suspendarea parlamentului dominat de partidul de inspiraţie islamistă Ennahdha, inamicul său politic, înainte de a-l dizolva în martie.

Pe lângă impasul politic, Tunisia se confruntă cu o gravă criză social-economică şi este în discuţii cu Fondul Monetar Internaţional în speranţa obţinerii unui nou împrumut.