DISTRIBUIȚI

Douăzeci de persoane sunt încă date dispărute după explozia puternică şi incendiul care a urmat, produse duminică într-o zonă comercială din Erevan, potrivit unor surse locale citate de EFE, transmite şi agerpres.

Potrivit celor mai recente date ale Ministerului armean al Sănătăţii, citate de ziarul Lragir, evenimentul a provocat, de asemenea, cel puţin doi morţi şi 60 de răniţi.


Citeşte şi: Atacatorul lui Salman Rushdie a fost inculpat pentru tentativă de omor şi nu poate fi eliberat pe cauţiune – Black News

Operaţiunile de salvare sunt îngreunate de imposibilitatea de a folosi echipamente grele la locul incidentului, în condiţiile în care în cursul după-amiezii au fost găsite persoane sub dărâmăturile provocate de explozie, au declarat surse din cadrul primăriei Erevan.

De asemenea, echipele de salvare nu pot ajunge la epicentrul exploziei din cauza unui incendiu care nu a fost încă pus sub control, a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei, Levon Sardarian.

Citeşte şi: Rusia confirmă un posibil schimb de prizonieri cu SUA – Black News

Potrivit informaţiilor preliminare, incidentul a avut loc într-un magazin de artificii din piaţa Surmalu, specializat în vânzarea angro a acestor produse şi situat la mică distanţă de centrul Erevanului.

Potrivit News.am, localul a fost amendat recent pentru că a încălcat normele de siguranţă împotriva incendiilor.