DISTRIBUIȚI

Votanţii dintr-un district rural, predominant republican din Nevada, au preferat să aleagă în legislativul acestui stat american un candidat mort acuzat de viol în defavoarea unui democrat, relatează dpa, potrivit agerpres.

Republicanul Dennis Hof, patronul câtorva bordeluri, găsit mort luna trecută, a primit marţi voturile a peste 17.000 de alegători (63% din total) în cursa pentru Adunarea legislativă din Nevada, potrivit rezultatelor neoficiale.


Citeşte şi: Democraţii preiau controlul în Camera Reprezentanţilor, dar republicanii îşi păstrează majoritatea în Senatul american

Dacă Dennis Hof va fi declarat învingător în acest district, locul va fi vacantat, iar un înlocuitor va fi numit de trei comisari din cele trei districte, scrie Las Vegas Review-Journal.

Campania lui Hof pentru districtul electoral 36 – format din comitatele Nye, Lincoln şi Clark – a fost marcată de manevre publicitare şi de panouri electorale cu promisiunile sale de anulări de taxe şi protejare a drepturile în materie de arme de foc, după cum a relatat publicaţia The New Yorker.

Hof, care se autointitulat ‘Trump de la Pahrump,’ a fost acuzat de viol şi agresiune sexuală de două foste angajate, potrivit Review-Journal, care citează un raport al poliţiei şi interviuri cu cele două femei. Hof a negat acuzaţiile.

Citeşte şi: SUA: Femeile au fost decisive pentru victoriile democraţilor pentru Camera Reprezentanţilor

Dennis Hof a decedat într-unul din bordelurile sale, Love Ranch, la 16 octombrie. Cu o seară înainte, el îşi sărbătorise a 72-a aniversare printr-o adunare electorală într-un hotel-cazinou denumit Pahrump Nugget, a mai scris The New Yorker. El a continuat să sărbătorească la bordel, împreună cu vedeta de reality-show Flavor Flav şi cu actorul de firme porno Ron Jeremy. Acesta l-a găsit pe Hof mort în dimineaţa următoare.

Dennis Hof a murit în acelaşi apartament din Love Ranch în care Lamar Odom, fost jucător în NBA şi ex-soţ al lui Khloe Kardashian, a luat o supradoză de droguri în octombrie 2015, conform relatării publicaţiei newyorkeze. Odom a intrat în comă, dar a supravieţuit.