DISTRIBUIȚI
Pinterest

Dieta (Camera inferioară a parlamentului polonez) a votat luni seara târziu un proiect de lege controversat care prevede că alegerile prezidenţiale, al căror prim tur este prevăzut pentru 10 mai, nu se vor desfăşura decât prin votul prin corespondenţă pentru a reduce riscurile propagării coronavirusului, potrivit France Presse şi Polskie Radio, transmite şi agerpres.

Această măsură a fost propusă şi votată de partidul conservator naţionalist aflat la putere, Lege şi Justiţie (PiS), care refuză să amâne scrutinul.


Citeşte şi: Cardinalul George Pell SCAPĂ de puşcărie

Dar politicienii din opoziţie susţin că inclusiv un scrutin prin corespondenţă ar provoca propagarea infecţiei cu coronavirus şi că o campanie electorală normală este imposibilă din cauza pandemiei. Opoziţia, precum şi două treimi dintre polonezi, potrivit unui sondaj, sunt favorabili unei amânări a acestui scrutin în două tururi, prin sufragiu universal direct.

Borys Budka, liderul partidului de opoziţie Platforma Civică, afirma săptămâna trecută că Jaroslaw Kaczynski, preşedintele PiS, vrea „să-i expună pe toţi poştaşii şi pe membrii comisiilor electorale riscului de contaminare cu noul coronavirus pentru că se teme teribil că va pierde puterea”, notează Polskie Radio în pagina sa electronică.

În total, 230 de deputaţi au votat în favoarea schimbării datei luni seara, în timp ce 226 erau împotrivă, iar doi s-au abţinut. Proiectul de lege a fost trimis Senatului (camera superioară) pentru a fi dezbătut. Legea, votată luni seara, prevede totuşi ca pe durata situaţiei sanitare, preşedintele Dietei (camera inferioară) să poată modifica data prevăzută iniţial, rămânând însă în cadrul stabilit de Constituţie.

Potrivit comentatorilor, aceasta ar permite întârzierea scrutinului cu o săptămână, menajând astfel imaginea şefului unei formaţiuni aliate a PiS, vicepremierul Jaroslaw Gowin. Acesta, care se opunea datei de 10 mai, îşi anunţase demisia luni dimineaţa, menţinându-şi totuşi formaţiunea în cadrul coaliţiei conduse de PiS.

El declarase jurnaliştilor că scrutinul trebuie amânat pentru că autorităţile ar trebui să se concentreze asupra „luptei împotriva epidemiei de coronavirus şi asupra luptei pentru economia poloneze”.

Legea fundamentală poloneză precizează că alegerea şefului statului trebuie să aibă loc într-o zi nelucrătoare, nu mai devreme de 100 de zile şi cel târziu cu 75 de zile înainte de încheierea mandatului preşedintelui în exerciţiu. Aceasta conferă trei posibilităţi: duminicile din 3,10 şi 17 mai.

Citeşte şi: BoJo a fost transferat la terapie intensivă! Starea de sănătate a premierului britanic rămâne neschimbată

Potrivit analiştilor, PiS se teme că actualul şef al statului Andrzej Duda, care candidează din partea sa, ar putea să nu fie reales dacă scrutinul se va ţine mai târziu, când consecinţele pandemiei vor afecta economia naţională.

Premierul Mateusz Morawiecki a recunoscut luni dimineaţă că Polonia se aşteaptă la un vârf al contaminărilor în mai sau în iunie.

Luni seara, bilanţul epidemiei de COVID-19 se ridica în Polonia la 4.413 persoane contaminate, între care 107 decese.