DISTRIBUIȚI
CNN.com
AP

Departamentul de Stat va face tot ceea ce este necesar pentru a afla dacă fosta ambasadoare Marie Yovanovitch a fost în pericol în Ucraina, a afirmat vineri secretarul de stat american Mike Pompeo, într-un interviu citat de Reuters, scrie agerpres.

Marie Yovanovitch, acreditată la Kiev în perioada 2016-2019, este martoră în procedura de destituire a preşedintelui SUA, Donald Trump.


Citește și : Zelenski cere autorităților să investigheze incidentul privind înregistrările audio

Documente făcute publice în această săptămână indică faptul că Lev Parnas, un cetăţean american de origine ucraineană, l-a ajutat pe Rudy Giuliani, avocatul personal al preşedintelui Donald Trump, să-l investigheze pe politicianul democrat Joe Biden şi pe fiul său, Hunter Biden.

Potrivit aceloraşi documente, Parnas a fost implicat în monitorizarea Mariei Yovanovitch înainte ca aceasta să fie retrasă de la post, în luna mai.

În acelaşi interviu Mike Pompeo a precizat că nu s-a întâlnit şi nu a comunicat niciodată cu Lev Parnas.

Pe de altă parte, Lev Parnas a afirmat miercuri seară, la canalul de televiziune MSNBC, că preşedintele Donald Trump ştia tot despre eforturile sale pe lângă autorităţile ucrainene, împreună cu un alt asociat pe nume Igor Fruman, pentru ca acestea să-l compromită pe Joe Biden, candidat la alegerile prezidenţiale în 2020.

„Preşedintele Trump ştia exact ce se întâmpla, era la curent cu deplasările mele, nu făceam nimic fără consimţământul dlui Giuliani sau al preşedintelui”, a afirmat bărbatul de 47 de ani, care l-a avut alături pe avocatul său. Lev Parnas a certificat astfel că Donald Trump „a minţit” când a spus că nu îl cunoaşte.

Citește și : Fostul şef al Serviciului Naţional de Securitate al Armeniei, Goergy Kutoyan, găsit mort la Erevan

Parnas a afirmat că a fost mereu clar că aceste presiuni asupra Ucrainei erau „în întregime” destinate subminării şanselor lui Joe Biden, şi nu susţinerii luptei împotriva corupţiei, principalul argument al lui Donald Trump.

Autorităţile de la Kiev au anunţat joi deschiderea unei anchete privind o posibilă urmărire ilegală a ambasadoarei americane Marie Yovanovitch. Ministerul de Interne ucrainean a precizat că poliţia anchetează nerespectarea secretului corespondenţei şi al convorbirilor telefonice ale diplomatei acreditate la Kiev din 2016 până în 2019.