DISTRIBUIȚI
FILE PHOTO: U.S. State Department spokesperson Ned Price speaks during a news conference in Washington, U.S. March 10, 2022. Manuel Balce Ceneta/Pool via REUTERS/File Photo

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a declarat miercuri că Statele Unite nu vor face speculaţii cu privire la cauza scurgerilor de gaze din conductele Nord Stream, transmite dpa, potrivit agerpres.

Ned Price s-a referit la „ceea ce par să fie, aparent, acte de sabotaj împotriva conductei Nord Stream” şi a spus că evaluarea autorităţilor americane se bazează în principal pe informaţiile de la partenerii săi europeni, dar şi „pe ceea ce ştim”.


Citeşte şi: Diferitele ipoteze ale sabotajului gazoductelor Nord Stream (AFP) – Black News

Citeşte şi: Guvernul german aprobă prelungirea operaţiunilor la centralele electrice pe bază de cărbune până în 31 martie 2024 – Black News

Susţinem eforturile europene de a investiga această chestiune şi suntem, de asemenea, pregătiţi să sprijinim eforturile europene de a atenua orice impact potenţial asupra mediului”, a adăugat Price. Nu a oferit alte detalii şi nu a vrut să comenteze informaţiile din presă conform cărora serviciile de informaţii americane i-au avertizat pe europeni cu privire la posibile atacuri asupra conductelor în ultimele săptămâni.

„Avem mai multe întrebări decât răspunsuri în acest moment”, a spus Price, adăugând că „nu o vom lua înaintea anchetei”. Washingtonul nu vrea să facă nicio presupunere cu privire la posibilii susţinători ai unei acţiuni de sabotaj până când investigaţiile asupra conductelor de gaze naturale nu vor fi finalizate, iar investigaţiile ar putea dura ceva timp, a subliniat Price.