DISTRIBUIȚI

Nimeni din Departamentul Apărării al Statelor Unite nu a ascultat conversația telefonică între președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, a informat joi Pentagonul, relatează site-ul agenției Reuters, potrivit mediafax.

Democrații îl acuză pe liderul de la Casa Albă că a folosit ajutorul militar pentru a pune presiune pe Ucraina să îl investigheze pe rivalul său politic Joe Biden înainte de alegerile care vor avea loc în noiembrie 2020.


Citește și : Juncker: Este nevoie de continuarea discuțiilor privind granița dintre Irlanda și Irlanda de Nord

Departamentul de Stat a anunțat joi că a aprobat vânzarea de rachete în valoare de 39 de milioane de dolari către Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Jonathan Hoffman, a informat că Departamentul Apărării a direcționat toate documentele importante privind Ucraina pentru a putea fi analizate.

Citește și : Atacatorul de la prefectura poliţiei din Paris se convertise la islam ‘în urmă cu 18 luni’

Camera Reprezentanţilor din SUA a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor i-a trimis citaţii secretarului de Stat Mike Pompeo prin care îi solicită să ofere toate documentele referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina.