DISTRIBUIȚI

Directorul pentru informaţiile naţionale ale SUA, Dan Coats, a apreciat joi că denuclearizarea Coreei de Nord este posibilă tehnic în interval de un an, dar precizat că o astfel de evoluţie este improbabilă, relatează Reuters, potrivit agerpres.

La forumul de securitate de la Aspen, în statul Colorado, lui Coats i s-a cerut să comenteze afirmaţia lui John Bolton, consilier naţional pentru securitate al Casei Albe, că Phenianul şi-ar putea elimina într-un an programul de înarmare nucleară. Şeful comunităţii americane de informaţii a răspuns că „este posibil tehnic, dar probabil nu se va întâmpla”, iar în sprijinul opiniei sale a menţionat şi poziţia secretarului de stat al SUA, Mike Pompeo, care „a spus clar că este greu, că va dura ceva timp”. Coats a explicat că Pompeo a proiectat un interval de timp mai lung. „Este un proces mult mai complicat decât cred majoritatea oamenilor”, a adăugat el.


Citeşte şi: 11 oameni au murit după scufundarea unui vapor turistic în SUA

Întâlnirea preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, pe 12 iunie, a fost urmată de o vizită a secretarului de stat Pompeo la Phenian la începutul lui iulie. Kim a promis denuclearizarea, dar potrivit agenţiei Reuters, nu s-au observat acţiuni concrete în această direcţie. Marţi, Trump a declarat presei că „nu e nicio grabă” şi nu există limită de timp pentru negocierile cu Coreea de Nord pe tema denuclearizării.

Dan Coats şi-a exprimat scepticismul: „Nu cred că ar trebui să continuăm cu presupunerea că toate acestea vor da rezultate. Însă, având ocazia de a încerca să reuşim aici, în loc de posibilitatea de porni la război cu o ţară potenţial înarmată nuclear şi a ceea ce am evaluat ca un lider oarecum instabil, de ce să nu facem o încercare?”.

Citeşte şi: Moscova cere ajutor online pentru rusoaica arestată în SUA

Potrivit directorului, problema nu este încrederea în nord-coreeni, ci asigurarea mecanismelor corespunzătoare de verificare. „Ştim şi avem capacitatea de a şti ce fac şi ne vom asigura că o facem cum trebuie”, a insistat el.

Sancţiunile împotriva Coreei de Nord sunt în general respectate, cu sprijinul Chinei, al Rusiei şi al altor state, iar reducerea exporturilor nord-coreene îl obligă pe Kim Jong Un să aibă în vedere posibilitatea prăbuşirii economiei naţionale în cazul în care nu se înregistrează progrese în direcţia discutată, a mai spus Coats.