DISTRIBUIȚI
Digitaltariq.com

Sute de protestatari au luat parte la demonstraţii sâmbătă în două oraşe din Germania, Stuttgart şi Berlin, împotriva restricţiilor în vigoare asupra vieţii publice în eforturile de limitare a răspândirii coronavirusului, potrivit DPA, scrie agerpres.

Potrivit organizatorilor, câteva sute de persoane s-au alăturat la ceea ce ei au numit un protest săptămânal ‘non-partizan’ în oraşul Stuttgart din sud-vestul ţării.


Citește și : Cutremur de 5,9 grade în insula Creta din Grecia

Iniţiatorul protestului, Michael Ballweg, a susţinut că 5.000 de persoane s-au alăturat demonstraţiei, în creştere faţă de cele câteva sute în urmă cu o săptămână.

Poliţia din Stuttgart nu a oferit estimări privind numărul de participanţi, dar a spus că adunarea s-a desfăşurat fără incidente şi că demonstranţii au respectat în mare parte distanţa unii de alţii.

Ballweg a spus că mişcarea ‘Querdenken’, o denumire care s-a traduce prin ‘gândire laterală’, cere restabilirea drepturilor fundamentale precum libertatea de adunare şi libertatea religioasă.

Acestui specialist în tehnologie i s-a interzis iniţial să organizeze o demonstraţie de către municipalitate, însă Curtea Constituţională din Germania a anulat decizia.

În acelaşi timp, în capitala Berlin, poliţia a transmis că circa 300 de protestatari s-au adunat în Piaţa Rosa-Luxemburg din centru.

Poliţia locală a aprobat numai două proteste cu până la 20 de participanţi fiecare. Însă cu 15 minute înainte de începerea demonstraţiilor, poliţia i-a atenţionat pe Twitter pe potenţialii noi protestatari că zona era plină.

Citește și : Kim Jong Un şi-a făcut apariţia în public după trei săptămâni de absenţă – FOTO

Adunările în aer liber înregistrate sunt permise la Berlin cu un număr de până la 20 de persoane. Începând de luni, această regulă va fi relaxată pentru a permite grupuri de până la 50 de persoane.

Câteva sute de demonstranţi s-au adunat la Berlin în ultimele după-amieze de sâmbătă, printre ei numărându-se cunoscuţi populişti de dreapta şi adepţi ai teoriilor conspiraţiei, potrivit DPA.