DISTRIBUIȚI
Timpul.md

Partidul Democrat (PD) din Republica Moldova – principala formaţiune din alianţa de guvernare de la Chişinău – şi-a anunţat marţi intenţia de a modifica Constituţia prin introducerea în textul legii supreme a unei prevederi care să stipuleze clar că orientarea strategică a Republicii Moldova este integrarea europeană, a anunţat liderul PD, Vlad Plahotniuc, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Deschide.md, transmite şi agerpres.

„Am hotărât să iniţiem modificarea Constituţiei prin introducerea unei referinţe care să spună clar că orientarea strategică a Republicii Moldova este integrarea europeană. Facem acest lucru pentru că ne dorim ca toată lumea să înţeleagă clar că direcţia pe care mergem este integrarea europeană, iar toate instituţiile statului să acţioneze doar în această direcţie, indiferent de schimbările politice care vor avea loc în viitor sau de interesele unor persoane”, a declarat Plahotniuc.


Liderul PD a precizat că această iniţiativă porneşte de la o decizie a Curţii Constituţionale din 9 septembrie 2014 prin care Înalta Curte a constatat că orientarea spre spaţiul valoric democratic european este un element definitoriu al identităţii constituţionale a Republicii Moldova.

Citeşte şi: Un milion de oameni au ieşit pe străzile din Barcelona pentru a cere independenţa Cataloniei

În anul 2014, Curtea Constituţională a respins sesizarea deputaţilor comunişti care au cerut ca Acordul de asociere a Republicii Moldova la UE să fie declarat neconstituţional. În concluziile lor, magistraţii au atras atenţia asupra faptului că aspiraţiile Republicii Moldova de a stabili relaţii politice, economice, culturale şi în alte domenii de interes comun cu ţările europene şi orientarea spre spaţiul valoric democratic european au fost consfinţite în actul de constituire a statului – Declaraţia de independenţă.

„Curtea reiterează că orientarea Republicii Moldova spre spaţiul valoric democratic european se bazează pe valorile constituţionale fundamentale, unanim recunoscute şi protejate, precum suveranitatea, independenţa, democraţia. Or, potrivit Acordului, democraţia, respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi supremaţia legii stau la baza asocierii politice şi integrării economice.
constitutie
Preşedintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat în repetate rânduri că optează pentru integrarea republicii în Uniunea Euroasiatică şi consideră că Acordul de asociere cu Uniunea Europeană a fost o greşeală, astfel încât va lupta împreună cu Partidul Socialist pentru denunţarea acestui document.

„Noi putem organiza un referendum pentru a vedea care este opinia cetăţenilor pe acest subiect. În această etapă, noi vom păstra parteneriatul cu Uniunea Europeană, dar eu sper că în perspectivă vom începe apropierea de Uniunea Euroasiatică”, a declarat Dodon, într-un interviu pentru Izvestia.