DISTRIBUIȚI
Fox News

Democraţii din Congresul american sunt pregătiţi să cheme în faţa justiţiei administraţia Trump pentru a obţine raportul de anchetă al procurorului special Robert Mueller cu privire la ingerinţa Rusiei în alegerile prezidenţiale, dacă documentul nu va fi făcut public, a declarat Adam Schiff, preşedintele Comisiei pentru informaţii a Camerei Reprezentanţilor, în care democraţii deţin majoritatea, informează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Procurorul special, numit în mai 2017, anchetează în legătură cu contactele şi eventuala complicitate între Rusia şi echipa lui Donald Trump în campania prezidenţială din 2016.


Citește și: OSCAR 2019. Lista completă a câștigătorilor

La finalul investigaţiei, Mueller urmează să predea un raport confidenţial instituţiei tutelare, Ministerul Justiţiei. Decizia de a remite raportul către Congres şi a-l face public va aparţine ministrului Bill Barr, care nu a făcut o promisiune în acest sens.

‘Suntem pregătiţi să introducem o citaţie pentru a obţine raportul şi a-l chema pe Bob Mueller să depună mărturie în faţa Congresului. Vom merge la tribunal dacă va fi nevoie’, a declarat Adam Schiff duminică, într-un interviu la postul ABC.

‘Presiunea va fi imensă nu doar asupra ministerului, dar şi asupra ministrului justiţiei’, a subliniat democratul.

‘Vom merge până la capăt şi vom pune aceste informaţii la dispoziţia publicului, ceea ce ar trebui să-l mulţumească pe preşedinte, dacă este cu adevărat sincer atât când afirmă că va fi disculpat’, a adăugat Schiff.

Citește și: Socialiștii lui Dodon au câștigat alegerile din R.Moldova

Până în prezent, doar anturajul lui Trump a fost urmărit în justiţie în cadrul anchetei conduse de Mueller, pentru infracţiuni cel mai adesea fără legătură cu Rusia, precum fraudă fiscală.

Micheal Cohen, fost avocat al miliardarului, a primit 3 ani de închisoare pentru fraudă fiscală şi încălcarea codului electoral.

Ex-directorul de campanie Paul Manafort a fost condamnat pentru fraudă bancară şi alte infracţiuni, şi a pledat vinovat într-un alt caz. Pedeapsa sa, ce va include cel mai probabil ani de detenţie, va fi stabilită luna viitoare.