DISTRIBUIȚI
ABC

Opoziţia democrată a declarat vineri că este gata să deschidă o anchetă privind acuzaţiile grave împotriva lui Donald Trump care, potrivit site-ului de ştiri BuzzFeed, i-ar fi cerut în mod expres fostului său avocat Michael Cohen să mintă în Congres, un nou episod din dosarul privind amestecul Rusiei în alegerile din 2016 din SUA care afectează preşedinţia americană, relatează AFP, potrivit agerpres.

Joi seara, site-ul de ştiri a dezvăluit, pe baza a două surse din cadrul poliţiei federale sub rezerva anonimatului, că Donald Trump i-ar fi cerut fostului său avocat Michael Cohen să mintă în timpul audierii sale în Congres în 2017 în legătură cu discuţiile privind un proiect imobiliar în Rusia.


Citește și: Trump A ANULAT deplasarea delegației americane la Davos

Michael Cohen, unul dintre dintre cei mai apropiaţi foşti colaboratori ai preşedintelui Trump, a recunoscut deja că a minţit în Congres în legătură cu acest subiect. Rămâne de stabilit dacă a făcut acest lucru la cererea preşedintelui Trump, notează AFP.

Anchetele privind amestecul Rusiei în alegerile din 2016, inclusiv cea a procurorului special Robert Mueller, încearcă să determine legăturile de afaceri care ar fi putut să existe între Donald Trump şi Rusia şi influenţa lor asupra campaniei electorale.

„Aceste informaţii potrivit cărora (acţiunile) preşedintelui SUA ar fi putut conduce la sperjur în faţa unei comisii parlamentare (…) sunt unele dintre cele mai grave acuzaţii de până în prezent. Vom face tot ce este necesar pentru a stabili adevărul”, a declarat Adam Schiff, preşedintele democrat al Comisiei pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor.

Citește și: Guvernul de la Roma adoptă venitul de cetăţenie și reforma pensiilor

În decembrie, Michael Cohen, fost avocat şi apropiat al miliardarului republican, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru că a „cumpărat” tăcerea unor foste presupuse amante ale lui Trump şi, potrivit verdictului instanţei, a încălcat astfel legislaţia privind finanţarea campaniilor electorale şi ar fi acţionat „sub îndrumarea” lui Donald Trump.

Michael Cohen, va fi din nou audiat pe 7 februarie în Congres, în faţa unei comisii a Camerei Reprezentanţilor, în prezent controlată de opoziţia democrată.