DISTRIBUIȚI

Un viceministru ungar, deputat al partidului lui Viktor Orban, a demisionat marţi după anunţarea de către parchet a unei anchete pentru corupţie care îl vizează, fapt extrem de rar în această ţară adesea criticată pentru lipsa de independenţă a justiţiei, relatează AFP, potrivit agerpres.

Pal Volner, de 59 de ani, este suspectat că a primit mită de la preşedintele autorităţii însărcinate cu lichidările judiciare, scrie biroul procurorului general într-un comunicat.


Citeşte şi: Trump: ‘Biden a pus în pericol relaţiile cu Regatul Unit prin înlăturarea bustului lui Churchill din Biroul Oval’ – Black News

„Potrivit unor suspiciuni bine fondate, el ar fi primit o sumă între 2 şi 5 milioane de forinţi (între 5.500 şi 14.000 de euro)” în schimbul ajutorului său în anumite afaceri, precizează parchetul, care a cerut ridicarea imunităţii sale parlamentare.

El a acţionat astfel „cu încălcarea atribuţiilor sale administrative de supervizare” în calitate de viceministru al justiţiei, mai precizează sursa citată.

Pal Volner a anunţat imediat că renunţă la toate funcţiile sale politice. „Nu am comis niciun delict dar îmi asum consecinţele politice ale afacerii”, a explicat el într-o declaraţie citată de agenţia de presă naţională MTI.

Procurorul general Peter Polt, fost membru al partidului FIDESZ, a fost desemnat de premierul Viktor Orban la puţin timp după revenirea sa la putere, în 2010.

Citeşte şi: Israelul întăreşte controlul asupra exportului de produse informatice – Black News

Această decizie puţin obişnuită a justiţiei ungare intervine în contextul în care Ungaria este în continuare privată de fonduri europene din planul de relansare, pe fondul tensiunilor cu Bruxellesul.

UE justifică lipsa acestei unde verzi prin lipsa de transparenţă privind încredinţarea contractelor publice, o luptă insuficientă împotriva corupţiei şi lipsa de independenţă a sistemului judiciar.