DISTRIBUIȚI
Obiectiv.info

Comisia parlamentară de anchetă privind investigarea fraudei bancare de la sfârşitul anului 2014 a decis să înainteze Procuraturii Generale primul demers privind deschiderea unui dosar penal pe numele mai multor foşti oficiali, între care şi fostul premier Iurie Leancă, informează Radio Chişinău, potrivit agerpres.

Un anunţ în acest sens a fost făcut joi de preşedintele Comisiei, Alexandru Slusari.


Citește și : Ministrul german al Apărării: Coaliţia împotriva jihadiștilor în Siria şi Irak este încă ‘esenţială’

Membrii acestei Comisii parlamentare solicită procuraturii să declanşeze urmărirea penală în conformitate cu articolele ce vizează depăşirea atribuţiilor de serviciu şi neglijenţă în serviciu de către mai multe persoane cu funcţii de demnitate publică.

Aceştia consideră că respectivele persoane au pus în aplicare procesul de deposedare a statului de pachetul de control la Banca de Economii şi, prin acţiunile lor, au dus la consecinţe grave pentru sistemul bancar al Republicii Moldova.

Fostul premier Iurie Leancă a reacţionat, declarând că această ‘comisie de anchetă’ are un singur obiectiv şi anume ‘validarea acuzaţiilor politice nefondate şi denigratoare de ani de zile împotriva mea’.

‘Nu îi interesează dovezile, argumentele şi probele prezentate, aşa cum nu-i interesează nici elucidarea în esenţă a ceea ce s-a întâmplat în sistemul bancar. Oare nu e ciudat că, la o distanţă de doar o oră de la aşa-zisele audieri de astăzi din comisie (la care, de fapt, m-am autoinvitat – invitaţia lor mi-a venit ieri după ce am sunat eu un membru al comisiei) unde cei mai mulţi membri păreau dezinteresaţi şi nici nu prea au adresat întrebări, a fost înaintat acest demers la Procuratura Generală?!’, se întreabă Iurie Leancă, citat de Radio Chişinău.

Citește și : Boris Johnson: Acordul de retragere din UE este ‘inacceptabil’ pentru Marea Britanie

De asemenea, fostul premier se întreabă dacă acest demers al Comisiei de anchetă nu reprezintă cumva o imixtiune a politicului în justiţie.

Coaliţia de guvernământ de la Chişinău, formată din socialiştii proruşi şi Blocul ACUM (PDA ŞI PPDA), declarat proeuropean, a promis depolitizarea justiţiei şi elucidarea dispariţiei unui miliard de dolari la sfârşitul anului 2014, deturnat în mod fraudulos, ceea ce a destabilizat puternic sectorul financiar din Republica Moldova.