DISTRIBUIȚI
afp

O delegaţie egipteană a sosit luni în Gaza pentru a negocia o revenire la calm în enclava palestiniană după o serie de tiruri de rachete spre Israel care a răspuns cu lovituri aeriene, a declarat pentru France Presse o sursă din Hamas, potrivit agerpres.

Potrivit sursei, care a solicitat anonimatul, o delegaţie condusă de generalul Ahmed Abdel Khalek, însărciatul cu afaceri palestiniene din serviciul de informaţii egiptean, a sosit luni în Fâşia Gaza pentru a se întâlni cu conducerea Hamas şi cu diverse facţiuni palestiniene pentru stabilizarea enclavei.


Citește și : EȘEC ‘răsunător’ al Iranului! NU a reușit plasarea unui satelit pe orbită

În noaptea de duminică spre luni, forţele armate israeliene au lovit poziţii ale Hamas în Fâşia Gaza după ce o rachetă trasă din această enclavă controlată de organizaţia islamistă a căzut pe un câmp în partea israeliană.

Printre ţintele vizate ca represalii de aviaţia israeliană figurează „baze de antrenament şi infrastructură militară” a Hamas, a declarat armata, în timp ce autorităţile palestiniene nu au anunţat niciun rănit luni dimineaţă.

Tirurile de rachete şi mortieră, precum şi lansarea de baloane incendiare din Gaza s-au intensificat de când preşedintele SUA Donald Trump şi-a prezentat planul de soluţionare a conflictului în Orientul Mijlociu, salutat în Israel, dar criticat puternic de palestinieni care îl consideră prea favorabil statului israelian.

Planul prevede să facă din Ierusalim capitala statului Israel, anexarea coloniilor evreieşti din Cisiordania ocupată şi crearea unui stat palestinian demilitarizat în ceea ce rămâne din Cisiordania şi în Fâşia Fâşia.

Palestinienii din Gaza, enclavă controlată de mişcarea islamistă Hamas, au lansat rachete, obuze şi baloane încărcate cu explozivi către sudul Israelului aproape zilnic după prezentarea proiectului pe 28 ianuarie.

Israelul şi Hamas au ajuns anul trecut la un acord prin intermediul ONU, Egiptului şi Qatarului pentru a ajuta la stabilizarea Gazei şi facilita transportul de ajutoare, precum şi dezvoltarea economică a acest teritoriu de două milioane de locuitori lovit de o rată a şomajului de aproximativ 50%.

Citește și : CARNAGIU pe o șosea din Egipt! 11 oameni și-au pirdut viața!

Dar reacţiile recente ale Hamas la planul de pace american şi lansările de proiectile din enclavă, pe care însă mişcarea nu le-a revendicat, au contribuit la slăbirea acestui armistiţiu.

„Nu voi prezenta pentru mass-media detaliile acţiunilor şi planurilor noastre, dar suntem gata să luăm măsuri devastatoare împotriva organizaţiilor teroriste din Gaza”, a insistat duminică prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu la o reuniune a cabinetului.