DISTRIBUIȚI
Mendy Hechtman/Flash90

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas a salutat cu precauţie miercuri declaraţiile făcute de către principalul rival electoral al premierului israelian Benjamin Netanyahu ce sugerează o deschidere faţă de o eventuală evacuare a coloniilor evreieşti din Cisiordania ocupată, relatează agenţia Reuters, potrivit agerpres.

”Este încurajator, dacă el învinge (în alegeri) şi îşi menţine această opinie”, a declarat Nabil Abu Rdeineh pentru Reuters, după ce fostul general Benny Gantz, discutând despre compromisul cu palestinienii, a declarat pentru un cotidian israelian că se opune dominării altui popor şi a sugerat că s-ar putea ca Israelul să repete acţiunea din 2005, când au fost evacuate coloniile evreieşti din Fâşia Gaza.


Citește și: Trump a încercat concilierea într-un climat politic nociv (AFP)

Benny Gantz, principalul rival al lui Netanyahu pentru alegerile din 9 aprilie, a evocat o posibilă retragere din sectoarele din Cisiordania, fără să menţioneze explicit această regiune ocupată, provocând mânia dreptei, relatează de asemenea AFP.

În primul său interviu de la lansarea campaniei sale, difuzat miercuri în cotidianul Yedioth Aharonot, fostul şef al Statului major Benny Gantz s-a referit în mod pozitiv la precedentul reprezentat de retragerea israeliană din Fâşia Gaza şi desfiinţarea coloniilor din această regiune în 2005.

Citește și: Miniștrii britanici au discutat în secret AMÂNAREA Brexit-ului

Potrivit lui Gantz, retragerea din Fâşia Gaza a fost ”întreprinsă de către armată şi colonişti într-un mod dureros, dar bun”. Trebuie ”să tragem învăţăminte şi să le aplicăm în alte locuri”, a adăugat Gantz în interviu.

Gantz nu precizează totuşi amploarea pe care ar putea s-o aibă o eventuală retragere din Cisiordania, nici modul de soluţionare diplomatică a conflictului cu palestinienii.