DISTRIBUIȚI
Reuters

Liderii ruşi au poziţionat ţara în „opoziţie directă cu Occidentul”, provocând îngrijorări că relaţiile între cele două părţi sunt la nivelul cel mai ostil de la sfârşitul Războiului Rece, a declarat vineri la Moscova ministrul de externe britanic Boris Johnson, relatează dpa, potrivit agerpres.

„Relaţiile noastre cu Rusia nu pot fi ‘ca de obicei’ dacă Rusia continuă să încerce să destabilizeze statele europene, inclusiv Ucraina”, a afirmat Johnson la sosirea la Moscova unde urmează să se întâlnească cu omologul său rus Serghei Lavrov.


Citeşte şi: O bombă artizanală A EXPLODAT în faţa unui tribunal din Atena

„Cu toate acestea, este vital pentru securitatea internaţională să vorbim unii cu alţii deoarece consecinţele unei erori de comunicare sunt grave”, a afirmat Boris Johnson, în prima vizită a unui ministru britanic în capitala Rusiei în ultimii cinci ani.

„Kremlinul a poziţionat Rusia în opoziţie directă cu Occidentul, însă lucrurile nu trebuie să fie aşa”, a mai spus el.

Înainte de întrevederea cu Johnson, Lavrov a declarat că relaţiile bilaterale „sunt la un nivel foarte redus, însă nu din cauza noastră”.

„Suntem parteneri în Consiliul de Securitate al ONU şi în G20, pur şi simplu trebuie să cooperăm în pofida poziţiilor diferite în legătură cu o serie de probleme”, a spus Lavrov.

Citeşte şi: Românul condamnat pentru crimă în Germania şi-a aflat sentinţa

Potrivit presei britanice, Boris Johnson a declarat înainte de sosirea la Moscova că Londra ar putea să riposteze dacă Rusia continuă să lanseze atacuri cibernetice împotriva Marii Britanii.

Premierul britanic Theresa May a acuzat luna trecută Rusia că ar fi lansat „o campanie susţinută de spionaj cibernetic”, intervenind inclusiv în alegeri.

Theresa May a semnat joi cu Polonia un acord pentru „contracararea dezinformării ruse” în estul Europei.