DISTRIBUIȚI
RTL Today

Un primar francez a interzis locuitorilor să moară în weekend și în timpul sărbătorilor legale potrivit unei hotărâri publicate vineri, arată periodicul Le Point, potrivit mediafax.

Gestul făcut de Isabelle Dugelet de la primăria comunei La Gresle din departamentul Loire încearcă să atragă atenția asupra lipsei de personal medical în mediul rural.


Citește și : Peste 100 de incendii de vegetație sunt active în Australia. Orașul Sydney, amenințat de un ‘mega-focar’

„Este interzis locuitorilor să moară la domiciliu pe teritoriul comunei sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare publică pe o perioadă nedefinită”, arată decizia semnată de reprezentanta locală.

”Un deces survenit de curând într-o duminică a dovedit absurditatea unui sistem față de care un primar răspunde cu o decizie absurdă”, a declarat Isabele Dugelet, primarul comunei care numără aproximativ 850 de locuitori.

Pe 1 decembrie, edilul a avut nevoie de două ore și jumătate ca să poată găsi un medic pentru a constata decesul unui localnic, a explicat cotidianul Le Progres. ”E lipsă de respect față de persoana decedată și de familia acesteia”.

Citește și : Statele Unite anunţă o recompensă de 5 milioane dolari pentru capturarea unui traficant de droguri mexican

Primarul a arătat că prin decizia sa absurdă își dorește să denunțe o ”situație sanitară catastrofală” atât în comuna sa cât și în zonele învecinate din Franța. ”Oamenii reușesc cu greu să primescă tratamentul de care au nevoie, să găsească un medic și uneori trebuie să străbată mari distanțe”, a arătat Isabelle Dugelet.