DISTRIBUIȚI
My Jewish Learning

Decizia preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a statului Israel nu va consolida perspectivele de pace în Orientul Mijlociu, a declarat sâmbătă Ministerul de Externe canadian, potrivit agenţiei de presă iordaniene Petra.

Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei canadiene, Adam Austin, a afirmat că Ottawa este dezamăgită de hotărârea liderului de la Casa Albă şi că acesta este motivul pentru care Canada s-a abţinut atunci când Adunarea Generală a ONU a supus la vot o rezoluţie care solicită Statelor Unite să-şi retragă decizia de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, conform agerpres .


”Poziţia durabilă a Canadei este aceea că statutul Ierusalimului poate fi decis doar în cadrul unei soluţionări generale a disputei israeliano-palestiniene”, a spus Austin.

Citește și : Noul ambasador al SUA la Haga, Pete Hoekstra, se scuză de propriile declarații făcute la adresa musulmanilor

Adunarea Generală a ONU a adoptat joi o rezoluţie care cere Statelor Unite să-şi retragă decizia de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a statului Israel.

Rezoluţia a fost adoptată cu votul favorabil a 128 de ţări membre, nouă voturi contra şi 35 de abţineri. Australia, Canada, Mexic şi Filipine s-au aflat printre ţările care s-au abţinut de la vot.

La 6 decembrie, preşedintele american Donald Trump a anunţat că SUA recunosc Ierusalimul drept capitală a statului Israel, anunţ ce a marcat o schimbare majoră a politicii Washingtonului în Orientul Mijlociu. Liderul american a subliniat că Ierusalimul trebuie să rămână locul sfânt pentru trei religii importante (creştină, mozaică şi musulmană, n.r.) şi că Israelul are dreptul de a-şi decide propria capitală.