DISTRIBUIȚI
Reuters

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a estimat miercuri că decizia preşedintelui american, Donald Trump, de a retrage SUA din acordul nuclear încheiat cu Iranul poate să creeze mai multe probleme decât să le rezolve pe cele existente, transmite agenţia EFE, potrivit agerpres.

‘Nu este o decizie bună (…). Ea riscă să creeze mai multe probleme decât să aplaneze dificultăţile existente în această regiune complicată a lumii’, a spus Juncker la televiziunea belgiană VTR, înaintea unei intervenţii într-o dezbatere în parlamentul regional flamand pe tema viitorului Uniunii Europene.


Citește și : Trump ameninţă iar presa americană cu ridicarea acreditărilor la Casa Albă

Preşedintele executivului comunitar a mai spus că regretă anunţul preşedintelui american şi a subliniat că UE şi statele ei membre vor încerca să asigure aplicarea în continuare a acordului încheiat cu Teheranul.

Şi şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a afirmat anterior că statele membre ale UE sunt hotărâte să respecte acordul care ‘funcţionează şi îşi atinge obiectivul de a garanta că Iranul nu dezvoltă arme nucleare’.

La rândul său, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat pe Twitter că liderii statelor UE vor aborda săptămâna viitoare, la summitul ce va avea loc la Sofia, dosarul iranian şi politica comercială susţinută de Trump, care a ameninţat că va impune blocului comunitar taxe vamale pe importurile de oţel şi aluminiu.