DISTRIBUIȚI
Hungary Today

Premierul ungar Viktor Orban a făcut vineri o vizită neanunţată la un spital din Budapesta, după care a postat pe Facebook o înregistrare video cu vizita, a anunţat biroul de presă al prim-ministrului, citat de MTI, scrie agerpres.

Robert Bedros, directorul spitalului vizitat, St. Istvan, l-a pus la curent pe premier în legătură cu pregătirile făcute pentru gestionarea epidemiei cu noul coronavirus, procedurile de achiziţii şi management şi situaţia resurselor umane.


Citește și : Bilanțul pandemiei de COVID-19 la nivel mondial

Cei doi au vizionat aripa spitalului rezervată tratării pacienţilor cu COVID-19, iar Viktor Orban s-a întâlnit de asemenea cu studenţi la medicină şi ucenici ambulanţieri care lucrează voluntari la spital.

Nu a fost prima astfel de vizită surpriză a lui Orban în spitale, cel puţin alte două similare, urmate de postări pe Facebook, având loc mai devreme în cursul acestei săptămâni, potrivit portalului Index.hu.

Viktor Orban a afirmat de altfel mai devreme vineri, în intervenţia sa săptămânală la postul public de radio, că vizitele neanunţate la spitale vor continua. „Instinctul îmi spune că trebuie să merg să adun informaţii în spitale”, a precizat el, citat de MTI.

Premierul ungar a menţionat în emisiunea de pe Kossuth Radio că măsurile de protecţie adoptate până acum în Ungaria pentru încetinirea epidemiei au avut succes, „dar marea provocare, testul real, este încă în faţa noastră”, adăugând între altele că oamenii trebuie să accepte faptul că Paştele din acest an va fi diferit. Autocontrolul rămâne „cea mai bună armă” în actuala epidemie, a spus Orban în mesajul către unguri de Vinerea Mare, îndemnându-i să respecte în continuare distanţarea socială.

Citește și : Papa Francisc îi compară pe cei care i-au tratat pe bolnavii de COVID-19 cu soldaţii ‘morţi pe front’