DISTRIBUIȚI
A Chinese flag flutters in front of the Great Hall of the People in Beijing, China, May 27, 2019. REUTERS/Jason Lee

 În martie, documente confidenţiale, iar apoi o confirmare oficială, arătau ceva ce a înfuriat Australia: Insulele Solomon lucrau la un acord cu China care ar fi permis forţelor de securitate şi marinei chineze să aducă oameni şi nave în aparent neînsemnatele teritorii din Pacific, informează mediafax.

Însă acolo se întâmplă la nivel redus ceva ce se conturează a fi o tendinţă globală la care Occidentul trebuie să ia aminte, scrie Business Magazin.


Citește și : În plin război cu Ucraina, o expoziţie organizată la Moscova prezintă ‘cruzimea NATO’

Scena politică locală din Solomon este zguduită de câţiva ani de revolte izbucnite după ce guvernul a decis să renunţe la prietenia cu Taiwanul în favoarea Chinei.

Forţele de securitate chineze ar asigura ordinea în Insulele Solomon, în virtutea unui acord de securitate. Însă un astfel de acord există şi cu Australia care, cel mai probabil, nu întâmplător pentru decizia Chinei, se învecinează cu Insulele Solomon. Australia şi China nu sunt state prietene şi concurează pentru influenţa economică în regiune. În ultimii ani, relaţiile dintre cele două ţări au fost tensionate de tot felul de lovituri comerciale reciproce. Stabilirea unei baze militare chineze în Insulele Solomon ar fi un avertisment clar pentru australieni, dar şi pentru aliaţii lor, SUA şi Noua Zeelandă. N-ar fi doar o ameninţare militară, ci şi un levier de control al unor rute de transport principale prin Pacific.

Însă, China se pare că încearcă să pună stăpânire pe multe alte insule din mai multe colţuri ale lumii. Financial Times a investigat chestiunea şi a găsit că unele manevre ale Chinei ţintesc clar proximitatea de baze militare americane sau de rute de transport maritime. Beijingul duce astfel la un alt nivel ceea ce a început prin construirea la propriu a unor insule artificiale în ape disputate cu potenţial militar sau economic. Unul dintre cele mai de preţ trofee ar fi Taiwanul, sprijinit de SUA şi de câteva guverne europene şi nerecunoscut ca stat independent de China.

Alte manevre sunt doar o paradă a puterii financiare a unora dintre oamenii de afaceri bogaţi ai Chinei. Şi ei or vrea să se retragă la bătrâneţe pe vreo insulă exotică.

În urmă cu trei ani, Xu Changyu a făcut prima încercare de a pune mâna pe o insulă din Pacificul de Sud. Vicepreşedintele China Sam Enterprise Group a negociat în linişte un contract de închiriere pe 75 de ani pentru Tulagi, o insuliţă cu un port natural de adâncime din Insulele Solomon. Acordul a fost blocat după ce procurorul general l-a declarat ilegal, dar nu fără a declanşa suspiciunea publicului şi aliaţilor tradiţionali occidentali ai ţării că China urmărea să construiască o bază militară într-un loc care a găzduit cândva forţele navale britanice, japoneze şi americane. Xu s-ar întoarce. Când prim-ministrul Insulelor Solomon, Manasseh Sogavare, a vizitat China în octombrie 2019, el l-a însoţit pe oficial pe toată durata călătoriei. În aprilie 2020, el a înregistrat firma China Sam, care produce arme şi are legături cu Ministerul Chinez al Apărării, ca investitor străin în Insulele Solomon, eliminând unul dintre obstacolele legale care au blocat primul acord. Cinci luni mai târziu, compania sa a fost implicată într-o propunere şi mai îndrăzneaţă. Premierul unei provincii din Insulele Solomon a primit o scrisoare care se pretindea a fi de la AVIC International Project Engineering, o subsidiară a unui grup aerospaţial şi de apărare de stat chinezesc. Scrisoarea spunea că AVIC şi China Sam Enterprise Group intenţionează să studieze „oportunităţile de a dezvolta proiecte navale şi de infrastructură pe terenuri închiriate pentru Marina Armatei Populare de Eliberare cu drepturi exclusive pe 75 de ani”. Informaţiile din scrisoare s-au scurs pe reţelele de socializare în iulie anul trecut şi l-au forţat pe şeful guvernului local să nege că s-a convenit ceva.

Însă această uvertură a companiilor chizeşti s-a dovedit a fi un precursor pentru ceva mai mare. După cum a fost dezvăluit printr-o nouă scurgere de documente în martie, Beijingul şi autorităţile din capitala Honiara au elaborat un acord de securitate care ar permite marinei chineze să viziteze porturile din Insulele Solomon pentru logistică, reaprovizionare şi rotaţie de personal. Proiectul şi eforturile lui Xu care l-au precedat au dezvăluit două lucruri. În primul rând, nu este nicio îndoială că China caută să stăpânească un punct strategic naval în Pacificul de Sud în timp ce încearcă să conteste dominaţia SUA şi a aliaţilor săi în regiune. Şi în al doilea rând, demonstrează modul complicat în care companiile chinezeşti acţionează uneori în sincronizare cu guvernul şi ambiţiile geopolitice ale acestuia.

China Sam Enterprise Group este doar una dintr-o specie în creştere de companii chinezeşti care mătură globul în efortul de a asigura Chinei fâşii strategice de pământ. În zeci de cazuri examinate de Financial Times, cei mai mulţi investitori chinezi, puţin cunoscuţi, au propus contracte de închiriere pe termen lung sau au încercat să cumpere bucăţi mari de teren, adesea în locaţii sensibile. În unele cazuri, terenul este aproape de aliaţii SUA sau de instalaţii militare, pe insule de-a lungul căilor maritime cheie sau cu vedere la strâmtori şi canale importante. Motivele şi conexiunile guvernamentale ale acestor companii sunt adesea deschise la interpretare. În unele cazuri, acestea par a fi exemple autentice de antreprenoriat din sectorul privat amestecat cu oportunism, în timp ce în altele există legături evidente cu statul. Oricum ar fi, impresia pe care multe guverne au început să şi-o facă este că aceste companii private deschid calea intereselor statului chinez care vine în urma lor. Ele au făcut comparaţii cu ceea ce în epoca imperiului britanic era uneori cunoscut sub numele de „comerţul urmează steagul”, cu legăturile strânse care existau între comerţ şi expansionismul colonial. „Aţi putea spune că aceste companii chinezeşti sunt un fel de Compania Britanică a Indiilor de Est din zilele noastre”, spune un diplomat din Asia de Sud-Est. „Ei sunt avangarda marşului naţiunii lor către noi pieţe şi noi sfere de influenţă.”

Citește și : Autorităţile din Transnistria denunţă noi atacuri cu drone de origine necunoscută

 

Pe măsură ce competiţia geopolitică dintre China şi Occident se intensifică, SUA şi aliaţii săi se luptă să răspundă la această simbioză unică dintre Beijing şi sectorul său corporativ cu tentacule peste mări. În timpul războiului rece, puterile occidentale şi-au păstrat dominaţia asupra Pacificului, cerând naţiunilor insulare din regiune să se abţină de la asistenţă sau de a permite ambasade ale Uniunii Sovietice. „Acea abordare strategică a negării, care a funcţionat cu Uniunea Sovietică, nu funcţionează cu China şi asta pentru că firmele lor erau acolo chiar înainte de venirea statului chinez”, spune Tarcisius Kabutaulaka, profesor asociat la Universitatea din Hawaii. Una dintre trăsăturile izbitoare ale eforturilor de a achiziţiona terenuri de către oamenii de afaceri chinezi este că unele dintre companii s-au lansat în tranzacţii în ţări care nu au nici măcar ambasadă chineză deoarece menţin relaţii diplomatice cu Taiwanul. China revendică Taiwanul ca făcând parte din teritoriul său, iar zdrobirea independenţei sale de facto şi a legăturilor internaţionale este unul dintre interesele centrale ale Beijingului. Insulele Solomon, de exemplu, au trecut de la recunoaşterea Taiwanului ca stat la legături cu Beijingul abia în 2019. Însă China devenise cel mai mare partener comercial cu mult mai devreme, iar companiile importante chinezeşti, inclusiv contractorii de stat, erau pe teren şi cultivau relaţii cu ani înainte de schimbare.

China Civil Engineering Construction Corporation, un antreprenor de stat, şi-a înfiinţat o reprezentanţă locală în 2015. Un model similar poate fi observat în America Centrală şi Caraibe, unde Taipei are unii dintre ultimii parteneri diplomatici rămaşi. În El Salvador, Asia-Pacific Xuanhao, un conglomerat chinez, şi-a propus în 2018 să închirieze La Union, un port construit iniţial din bani japonezi, pentru 50 de ani şi să-l extindă. În acelaşi timp, guvernul chinez negocia ca ţara să renunţe la prietenia cu Taiwanul în favoarea celei cu Beijingul.

Ulterior, APX şi-a extins propunerea pentru a include construirea unui şir de zone economice speciale, care ar necesita închirierea pe 100 de ani a aproape o şasime din teritoriul ţării şi jumătate din coasta acesteia, potrivit prezentărilor APX analizate de FT. Deşi preşedintele de atunci al El Salvador, Salvador Sánchez Cerén, a promovat o legislaţie personalizată pentru a permite propunerea, marile planuri s-au blocat repede. În timp ce guvernul SUA făcea campanie împotriva influenţei chineze în America Latină, parlamentul El Salvador a interzis vânzarea insulelor către investitori străini, blocând controlul asupra zonelor cheie din largul coastei Golfului Fonseca.

Cu toate acestea, alţi investitori chinezi au încercat să contribuie la promovarea proiectului zonei economice. Potrivit documentelor guvernamentale şi ştirilor locale, Yang Bo, un comerciant şi investitor născut în China, care a venit în El Salvador după suprimarea sângeroasă de către Beijing a mişcării studenţeşti din 1989 din Piaţa Tiananmen, a achiziţionat mai mult de jumătate din uscatul de pe Isla Perico, o insulă aflată aproape de portul acoperit teoretic de interdicţie.

Insistenţa diferiţilor actori chinezi pe ceea ce ar fi controlul pe termen lung asupra unor mari suprafeţe de teren a stârnit o dezbatere aprinsă despre ceea ce vor cu adevărat aceste companii. „Am văzut actori nonstatali chinezi mişcându-se la unison pentru a ajuta China să câştige influenţă economică şi politică în America Centrală”, spune Evan Ellis, profesor la Institutul de Studii Strategice al Colegiului de Război al Armatei SUA. El vede abordările precum cele ale APX şi Yang ca parte a planurilor strategice ale Chinei de a dezvolta rute comerciale în America Centrală ca alternative la Canalul Panama. Cu toate acestea, alţi analişti, directori şi diplomaţi spun că a vedea companiile chinezeşti ca o simplă faţadă pentru interesele geopolitice sau militare ale Beijingului este mult prea simplist şi adesea complet greşit. „Cum faci diferenţa între ce este intenţia şi ce este accidentul?” întreabă Graeme Smith, un cercetător la Australian National University care construieşte o bază de date despre companiile chinezeşti active în Pacific. El spune că multe companii private chinezeşti încearcă să-şi croiască acces spre afacerile profitabile ale proiectelor de dezvoltare străine finanţate din banii guvernului chinez prin ceea ce el numeşte „inginerie inversă” – propunând o înţelegere pentru teren care ar putea atrage ţara gazdă şi căutând apoi sprijin de la Beijing. „Companiile chinezeşti găsesc un politician local sau un birocrat cu putere de decizie căruia îi propun un proiect. Ei fac să pară că există un interes local.

Apoi se întorc la China Eximbank, la o mare întreprindere de stat sau la guvern, iar uneori lucrurile se concretizează.” O altă trăsătură izbitoare sunt planurile uimitor de ambiţioase pe care le-au propus unele dintre aceste companii – chiar dacă majoritatea nu au experienţă în dezvoltarea unor proiecte similare. Câteva dintre ele au eşuat foarte repede. În august 2019, Fong Zhi, o societate mixtă între un conglomerat imobiliar chinezesc şi investitori etnici chinezi din Filipine, s-a oferit să dobândească controlul asupra insulei Fuga din strâmtoarea Luzon şi să construiască acolo un „oraş inteligent” – un proiect care implică tehnologia informaţiei ce poate fi folosită pentru servicii publice precum supravegherea sau controlul traficului.

Situată pe canalul care separă vârful sudic al Taiwanului de cele mai nordice teritorii filipineze, Fuga este un punct extrem de strategic, deoarece atât navele marinei filipineze, cât şi cele ale SUA şi ale aliaţilor săi trec pe acolo pe ruta Marea Chinei de Sud – Pacific. Încurajată de cererile parlamentarilor filipinezi pentru pornirea unei investigaţii, armata a solicitat o revizuire a investiţiei propuse şi de atunci are propriile planuri pentru construirea unei staţii navale pe Fuga. Alte două companii chinezeşti intenţionau să dezvolte zone economice speciale pe Chiquita şi Grande, două insule de lângă coasta de vest a Filipinelor în Marea Chinei de Sud, apele pe care atât Manila, cât şi Beijing şi le revendică. Îngrijorările privind securitatea din Filipine au pus şi aceste planuri în aşteptare. La sfârşitul anului 2020, o companie chinezească a propus crearea unei zone de pescuit în jurul insulei Daru, o insulă din cea mai îngustă parte a strâmtorii Torres, care separă Papua Noua Guinee de nordul Australiei. Câteva luni mai târziu, un grup listat la Hong Kong, cu legături cu China continentală, a propus să construiască un oraş inteligent în aceeaşi zonă săracă. Ambele planuri s-au evaporat.

„Ei doar aruncă cu paie în perete şi speră că unul se va lipi”, spune Smith. „Nu există bani mai uşori de făcut decât cu un proiect de construcţii în străinătate cu finanţare chinezească şi de aceea atât de mulţi dintre ei încearcă să o facă.”

În zeci de cazuri examinate de Financial Times, cei mai mulţi investitori chinezi, puţin cunoscuţi, au propus contracte de închiriere pe termen lung sau au încercat să cumpere bucăţi mari de teren, adesea în locaţii sensibile. În unele cazuri, terenul este aproape de aliaţii SUA sau de instalaţii militare, pe insule de-a lungul căilor maritime cheie sau cu vedere la strâmtori şi canale importante.

FT a examinat peste 30 de rapoarte privind propunerile chinezilor pentru proiecte de dezvoltare la scară largă în întreaga lume în ultimul deceniu şi a efectuat o investigaţie mai detaliată cu analiştii de la Janes, grup de informaţii cu surse deschise, pe baza a nouă proiecte propuse sau implementate în ultimii patru ani. Eventualii contractori chinezi din acel eşantion mai mic sunt companii private controlate de un număr redus de acţionari, adesea membri ai unei singure familii. „Un model pe care îl puteţi observa este că aceştia sunt oameni cu o puternică tendinţă antreprenorială”, spune Claire Chu, analist senior la Janes. China Sam Enterprise Group, de exemplu, este controlat de două persoane – Xue Dongping şi Guo Siying – printr-o reţea de entităţi acţionare intermediare.

Investitorul chinez al Fong Zhi, compania care a propus acordul pentru Fuga, este Hongji Yongye, un grup din Xiamen ai cărui investitori privaţi, doi la număr, mai deţin diverse alte afaceri mici în domenii precum comerţul cu electronice şi catering în China. Un alt exemplu tipic este o companie chinezească care conduce o zonă de dezvoltare economică de 3,8 miliarde de dolari în Cambodgia, care ocupă o cincime din zona de coastă a ţării şi include un aeroport cu o pistă militară. UDG, compania de proiect înregistrată în Cambodgia, este deţinută de Tianjin Union Group, a cărui companie-mamă, dezvoltatorul imobiliar Wanlong Group, este controlată de o familie formată dintr-un părinte şi patru fraţi alături de alţi doi asociaţi.

Proprietatea privată însă, nu înseamnă că statul este absent. Mai multe dintre companiile private chinezeşti analizate de FT pentru această poveste au avut legături strânse cu forţele de securitate ale Chinei sau cu alte părţi ale aparatului de stat. Potrivit documentelor de licitaţie şi rapoartelor din media chineză, APX este un furnizor de ochelari de vedere pe timp de noapte, telescoape şi echipamente de ascultare pentru Armata Populară de Eliberare (APE) şi Poliţia Armată Populară, o organizaţie paramilitară. Când compania a înfiinţat o filială pentru Partidul Comunist – ceva solicitat de la toate întreprinderile din China – a făcut acest lucru cu Universitatea Naţională de Apărare, o instituţie a APE. În China, unor companii private le place să-şi etaleze legăturile cu armata pentru a-şi demonstra patriotismul şi pentru a urmări afaceri de stat. Şi China Sam Enterprise Group are legături profunde de stat şi militare. În ciuda acţionariatului privat, China Sam se descrie ca o companie „la nivel de stat” – o etichetă care nu are nicio semnificaţie oficială, dar evocă asociaţii de întreprinderi de stat. Una dintre principalele sale filiale, China Jing’an, a fost deţinută de Ministerul Securităţii Publice înainte ca un transfer de active din 2017 să o transforme în subsidiară a China Sam. China Jing’an este un contractant de securitate privat şi are o licenţă pentru importul şi exportul de arme, inclusiv muniţii, vehicule blindate, roboţi, drone şi explozibili, potrivit Janes. Analiştii spun că, în cursul trecerii generalizate a Beijingului către un control mai mare al statului asupra societăţii şi economiei chineze, guvernul instruieşte companiile de stat să acţioneze mai strict în sprijinul obiectivelor sale de politică externă. „Timp de 30 de ani – ciudaţi –, au trăit într-o lume fără ideologii – au avut această atitudine ca şi cum ar fi venit pentru a face bani şi a lua mineralele”, spune Smith despre câteva întreprinderi de stat, inclusiv China Civil Engineering Construction, Shanghai Construction Group şi China Harbour Engineering, care preiau o mare parte din proiectele de construcţii finanţate cu împrumuturi de dezvoltare chinezeşti în străinătate. „Dar acum este aşteptat în mare măsură ca aceştia să care apa pentru statul chinez.”

Chiar şi etnicii chinezi din străinătate, care nici măcar nu sunt cetăţeni ai Republicii Populare Chineze, pot fi atraşi în diplomaţia economică de către Beijing. „Celălalt model pe care îl vedem este că membrii comunităţii locale chineze de peste mări sunt atraşi şi pot juca un rol crucial”, spune Chu, referindu-se la Yang din El Salvador. Pe lângă achiziţionarea de terenuri pentru zona economică specială propusă, Yang a primit în numele ambasadei chineze şi delegaţii comerciale sau de investiţii din China. Pentru guvernele occidentale care monitorizează cu atenţie fiecare mişcare a chinezilor, nu este surprinzător că văd aceste companii chinezeşti printr-o lentilă geopolitică simplă.

Însă, având în vedere acest amestec complex de actori, este mult mai dificil pentru guvernele din multe dintre ţările în curs de dezvoltare pe care companiile chinezeşti le vizează cu propunerile lor.

Kabutaulaka avertizează că oficialii Insulelor Solomon nu au suficiente cunoştinţe despre responsabilităţile şi puterile financiare ale diferitelor instituţii chinezeşti, atât private, cât şi publice, pentru a înţelege cu cine au de-a face. Politicienii de opoziţie din Solomon merg şi mai departe. Matthew Wale, un parlamentar şi lider al Partidului Democrat de opoziţie, susţine că unii membri ai parlamentului „au fost cumpăraţi de companii chinezeşti. Elita noastră este captivă”.

Trebuie amintit aici că o mare companie chinezească deţine, legal şi printr-o tranzacţie binecuvântată de autoritaţile greceşti, un mare port în Grecia şi caută şi alte locaţii la extremităţile continentului european. Ruşii acţionează mai brutal. Au invadat şi anexat peninsula Crimeea de la Uncraina în 2014 şi acum încearcă să cucerească întreaga regiune de costă a acestei ţări. Dacă Marea Neagră ar fi avut insule strategice, probabil că pe cele ale Ucrainei le-ar fi invadat mult mai din timp. Dar şi aşa, Marea Neagră, o regiune bogată în resurse de gaze naturale, a devenit în mare parte lac rusesc.