DISTRIBUIȚI
European Interest

Propunerea de compromis pentru viitorul buget multianual al UE supusă joi discuţiilor liderilor statelor membre reuniţi la Bruxelles este „inacceptabilă” şi „nu va fi aprobată” de Parlamentul European, a afirmat preşedintele instituţiei, David Sassoli, relatează AFP., scrie agerpres.

„Poziţia noastră este foarte clară. Propunerea este inacceptabilă şi va fi respinsă de Parlament”, a avertizat el în cadrul unei conferinţe de presă, după ce a exprimat această poziţie şi în faţa şefilor de stat şi de guvern.


Citește și : Macron condamnă ‘cu cea mai mare fermitate’ atacurile comise de regimul al-Assad în nord-vestul Siriei

„Acordul privind bugetul la care vor ajunge şefii de stat şi de guvern nu va fi viitorul buget pentru următorii şapte ani. EI vor trebui să-l apere în faţa Parlamentului European şi să obţină acceptarea lui”, a reamintit el.

În cadrul votului din plenul PE, proiectul de cadru financiar multianual va trebui aprobat de 353 dintre cei 705 deputaţi europeni.

„Acest parlament nu este acela din urmă cu şapte ani”, a avertizat el. „Deja şi-a demonstrat orgoliul” cu prilejul votului asupra nominalizării nemţoaicei Ursula von der Leyen la preşedinţia Comisiei Europene, a reamintit el.

După ce şi-a luat numeroase angajamente în faţa eurodeputaţilor care acum trebuie finanţate, Ursula von der Leyen a obţinut o majoritate de numai nouă voturi în luna iulie a anului trecut.

„Suntem dispuşi să negociem, dar ceea ce s-a propus nu este o bază pentru lansarea unei discuţii cu Parlamentul European”, a spus el.

PE vrea un buget multianual care reprezintă 1,3% din PIB-ul european, în sumă de 1.324 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027. Compromisul propus la summit de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, este de 1,074% din PIB-ul UE, în valoare de 1.094 miliarde de euro. „Lipsesc 230 de miliarde de euro”, susţine legislativul comunitar.

„Solicitarea Parlamentului European nu este realistă”, a spus preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda.

Citește și : Liderii europeni îşi etalează divergenţele la sosirea la summitul bugetului UE

„Liderii europeni vor trebui să le explice cetăţenilor lor de ce au tăiat fondurile pentru politica agricolă comună, politica de coeziune, programul Erasmus, protecţia frontierelor”, a răspuns David Sassoli.

„Dna von der Leyen a prezentat ieri (miercuri – n.r.) un plan pentru sectorul digital. Ce se va alege de el dacă nu există bani pentru a-l finanţa?”, a întrebat el retoric.