DISTRIBUIȚI
hepta

Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, a alimentat joi dezbaterea legată de credibilitatea previziunilor propriului său guvern, afirmând că toate prognozele privind economia britanică de după referendumul de ieşire din UE s-au dovedit a fi greşite, relatează Reuters. În aceeaşi dezbatere din parlament, adjunctul său Steve Baker a sugerat chiar că oficiali guvernamentali au elaborat intenţionat modele economice negative pentru a influenţa politica legată de Brexit.

Întrebat de recenta analiza ajunsă în presă realizată de oficiali ai guvernului şi conform căreia situaţia Marii Britanii s-ar deteriora după Brexit, David Davis a pus sub semnul îndoielii valoarea unor astfel de studii, insistând că este vorba de o muncă „incredibil de dificilă” şi că toate instituţiile care s-au lansat în astfel de eforturi au eşuat, conform agerpres.


„Toate prognozele privind performanţa economiei britanice post referendum, de orice mare organizaţie ar fi fost ele elaborate, bănci, organizaţii guvernamentale sau chiar internaţionale, s-au dovedit greşite”, a afirmat Davis.

Citește și : Un incendiu forestier a mistuit aproape 1.800 de hectare de vegetaţie în sudul Chile

La rândul său, Steve Baker a spus că oficiali guvernamentali ar submina politicile executivului prin încercarea de a scoate în evidenţă numai aspectele negative ale Brexitului.

Un purtător de cuvânt al premierului britanic Theresa May a precizat că Baker are întregul ei sprijin, în pofida faptului că este acuzat că lansează în mod repetat acuzaţii la adresa unor oficiali ai guvernului.