DISTRIBUIȚI
hepta

Fostul ministru britanic al Brexitului David Davis l-a acuzat pe preşedintele francez Emmanuel Macron că încearcă să împiedice Marea Britanie să obţină un acord bun al ieşirii din Uniunea Europeană, relatează Le Figaro, potrivit news.ro .

Într-un interviu acordat publicaţiei brtanice Evening Standard, Davis a criticat dur Franţa şi implicarea ei în negocieri.


Citește și : Wang Yi: China doreşte doar armonie la nivel mondial

”Ei sunt primii care spun că nu putem să ne prezentăm argumentele, pentru că asta ar risca să încurajeze” alte ţări să părăsească UE, a declarat el, apreciind că ”acesta este un argument idiot”.

Fostul ministru a mai reproşat Parisului că vrea să ”jefuiască” economia britanică, îndemnând întreprinderile din regat să se mute în Hexagon.

El a denunţat, de asemenea, viziunea franceză potrivit căreia Marea Britanie ar avea o abordare ”dereglementată” a economiei, demnă de un adevărat ”far-west”.

David Davis a criticat, de asemnea, cuplul pe care-l formează preşedintele francez Emmanuel Macron împreună cu cancelarul german Angela Merkel, pe care i-a acuzat că afişează o linie ”antibritanică” în cadrul negocierilor.

Citește și : România vrea achiziţionarea unui sistem de rachete pentru protejarea coastelor Mării Negre